• Industria vinului european se reinventează în fața crizei climatice.
  • Viticultorul Jacob Stokkebye, din sudul Danemarcei, compară clima actuală a regiunii cu cea a Franței din anii 1960.
  • În Spania, soiurile autohtone rezistente la căldură, precum Marselan și Touriga Nacional, sunt reintroduse.

Vinul european emigrează spre nord și asta din cauza sau datorită încălzirii globale, care transformă viticultura din Europa. Regiunile nordice devin tot mai importante în competiția din industria vinului european.

Încălzirea globală a extins viticultura în țări nordice precum Danemarca, unde vinurile câștigă recunoaștere internațională. Viticultorul Jacob Stokkebye, din sudul Danemarcei, compară clima actuală a regiunii cu cea a Franței din anii 1960, ceea ce permite producerea unor vinuri cu aciditate și prospețime remarcabile. În sudul Europei, regiuni precum Bordeaux sau Rioja se confruntă cu temperaturi ridicate, secete prelungite și recoltări premature, ceea ce afectează calitatea tradițională a vinurilor, scrie Financial Times.

Ce soluții adoptă producătorii pentru a face față schimbărilor?

Viticultorii implementează soluții precum plantarea de culturi de acoperire pentru a reduce maturarea rapidă a strugurilor și mutarea viilor la altitudini mai mari. În Spania, soiurile autohtone rezistente la căldură, precum Marselan și Touriga Nacional, sunt reintroduse. Totuși, adaptarea soiurilor, inclusiv utilizarea hibrizilor precum Solaris, generează controverse. Producătorul italian, Lamberto Frescobaldi, avertizează că aceste schimbări ar putea diminua calitatea percepută de consumatori.

Recomandări

CUM ARATĂ VIITORUL SIRIEI?
UNDE A DISPĂRUT FICO
D. DAVID: MANUALE INSUFICIENTE
ZELE VEDE O ȘANSĂ ÎN TRUMP
MELONI: MUSK E GENIU
TRUMP VREA DRAPELELE SUS

Industria vinului european se reinventează în fața crizei climatice. Însă echilibrul între adaptare și tradiție rămâne o provocare. Lamberto Frescobaldi subliniază că schimbarea soiurilor și practicilor de cultivare poate eroda identitatea vinurilor. În Bordeaux, adăugarea soiului Touriga este văzută ca o încălcare a tradiției. Cu toate acestea, experții în fenologie, amintește că viticultura a mai trecut prin schimbări majore, cum ar fi epidemia de filoxeră din secolul XIX, ceea ce demonstrează că adaptarea este posibilă fără pierderea „magiei” vinului.

Citește și