• Piața auto la nivel european a crescut în luna septembrie cu 3,1%.
  • Cele mai mari scăderi de la începutul anului au fost în Germania, Franța și Italia.
  • România, pe locul 14 la nivel european, la capitolul „înmatriculări”.

Piața auto dă semne să iasă din amorțeală. Este singura veste pozitivă din atâtea negative, în aceste vremuri. Astfel, piața auto la nivel european începe să își revină. Luna septembrie vine cu o creștere a înmatriculărilor de mașini noi față de aceeași perioadă a anului trecut.

CELE MAI VÂNDUTE MĂRCI ÎN EUROPA

Volkswagen – 2.172.339 unități
PSA (‎Peugeot – ‎Citroën) – 1.235.688 unități
Grupul Renault – 878.979 unități (Dacia – 291.125 unități)
Ford – 481.219 unități

Recomandări

CINE-I „DI VINĂ”?
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
CAMPUS „MADE IN CHINA”
TU CE CONDUCI AZI?
XENOTRANSPALNTUL E NOUA ARMĂ A MEDICINII

PIAȚA AUTO DIN EUROPA

Italia – minus 34%
Franța – minus 29%
Germania – minus 25%

La nivelul Uniunii Europene, înmatricularile au crescut în luna septembrie cu 3,1%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Însă, în perioada ianuarie-septembrie 2020 se inregistreaza scaderi față de anul trecut, în ceea ce privește înmatricularea. Iată exemple din piețele principale: Germania – scădere de 25%, Franța – scădere de 29% și Italia- scădere de 34%.

România se situeză pe locul 14 la nivel european, cu un total de peste 84.000 de mașini înmatriculate. În primele nouă luni ale anului s-a înregistrat o scădere de 31% față de aceeași perioadă a anului trecut.