• Piața auto din România încă mișcă.
  • O scădere o au autoturismele electrice, dar specialiștii spun că piața își va reveni până la finalul anului.
  • Autoturismele (care reprezintă aproximativ 87% din total) au înregistrat, în luna mai 2024, un volum de 15.477 unități, cu 14.4% mai mult decât în luna similară din 2023.

Înmatriculările de noi autovehicule au fost în creștere în mai 2024 cu 13,8% față de aceeași perioadă a anului anterior. Aproape 87% din total, au înregistrat o creștere de aproape 15%. Asta înseamnă că piața auto din România încă mișcă. O scădere se înregistrează când vine vorba de autoturismele electrice, dar specialiștii spun că piața își va reveni până la finalul anului.

În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna mai a acestui an, motorizările pe benzină plus mild hybrid benzină înregistrează o creștere de 16.2% față de perioada similară din 2023, ajungând, astfel, la o pondere de 67.5%. În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, plus mild hybrid diesel, acestea înregistrează o creștere de 44.3% și dețin o cotă de 13.3% din total.

„E foarte clar că în România avem un deficit de motorizare, deci nu avem suficiente mașini în piață cât să satisfacă nevoia de mobilitate a oamenilor, motiv pentru care oamenii cumpără mașini. Fie că sunt noi sau la mâna a doua, e clar că oamenii cumpără mașini din motivul ăsta, de a-și rezolva o problemă sau o dorință de mobilitate. Faptul că piața de mașini noi crește este un semn de prosperitate mai mare”, a explicat Adrian Mitrea, analist piață auto, la Aleph News.

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?

Citește și