• Jeff Bezos, CEO-ul Amazon a vândut acţiuni de 3 miliarde de dolari în săptămâna alegerilor
  • Bezos a vândut acţiunile la un interval de preţ cuprins între 2.951 de dolari şi 3.079 de dolari pe unitate
  • Bezos a afirmat anterior că va vinde aproximativ 1 miliard de acţiuni Amazon în fiecare an pentru a-i investi în compania spaţială Blue Origin

Jeff Bezos, fondator şi CEO al Amazon, cel mai mare retailer din lume, a vândut un pachet de 998.800 de acţiuni la companie în valoare de 3 miliarde de dolari în săptămâna alegerilor din SUA, scrie Market Watch. Pachetul vândut în şedinţele de luni şi marţi reprezintă 1,8% din participaţia lui Bezos la gigantul din tehnologie, iar tranzacţia, parte dintr-un plan mai mare, a fost prestabilită şi se supune regulilor de inside trading, potrivit SEC, autoritatea de supraveghere financiară din SUA.

Bezos a vândut acţiunile la un interval de preţ cuprins între 2.951 de dolari şi 3.079 de dolari pe unitate, chiar într-un moment în care acestea se tranzacţionează aproape de un maxim istoric al tuturor timpurilor. Valoarea participaţiei sale la Amazon, de 10,7% din numărul de acţiuni, a ajuns astfel la 173 de miliarde de dolari.

Aceasta este a treia oară în 2020 când Bezos vinde un pachet substanţial de acţiuni la companie. În februarie, el a vândut acţiuni de circa 3,5 miliarde de dolari, iar în august multimiliardarul a avut vânzări de circa 3 miliarde de dolari, astfel că valoarea tuturor vânzărilor din acest an s-a ridicat la peste 9 miliarde de dolari. Bezos a afirmat anterior că va vinde aproximativ 1 miliard de acţiuni Amazon în fiecare an pentru a-i investi în compania spaţială Blue Origin, visul său de a cuceri spaţiul cosmic.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În februarie, CEO-ul Amazon a anunţat că va dona 10 miliarde de dolari într-un fond care luptă împotriva schimbărilor climatice, care va oferi granturi organizaţiilor nonprofit, cercetătorilor şi activiştilor. De la începutul anului, acţiunile Amazon se tranzacţionează în creştere cu 75,4%, compania ajungând la 1,6 trilioane de dolari capitalizare.