Philip Morris International l-a numit pe Mircea Scăunașu în funcția de director general pentru România. La 1 martie 2023, acesta va prelua mandatul de la Daniel Cuevas, care a condus compania în ultimii doi ani și a fost numit director general al Philip Morris Italia, cea mai mare piață de produse fără fum a PMI din Europa*, cu peste 3 milioane de utilizatori.

În calitatea sa de director general, Daniel Cuevas a contribuit semnificativ la creșterea și poziționarea companiei ca partener important și responsabil al economiei românești și unul dintre principalii contribuitori la bugetul României. Mai mult, în timpul mandatului său, tranziția către o Românie fără fum s-a accelerat, cu o creștere remarcabilă a cotei de piață, sute de milioane de dolari investiți în fabrica din Otopeni și o creștere constantă a numărului de utilizatori IQOS. Un punct important pe agenda lui Daniel Cuevas a fost acela de a pune întotdeauna consumatorii în centrul activităților companiei și de a veni în întâmpinarea acestora cu lansări de produse și servicii noi, cum ar fi IQOS 3 DUO, lil SOLID 2.0 și VEEBA.

Mircea Scăunașu este primul român care va conduce echipa Philip Morris România din funcția de director general, după un mandat de succes în Philip Morris International Duty Free, unde a deținut funcția de Global Head Commercial Operations. Cu o experienţă în business de peste 26 de ani şi 18 ani în Philip Morris International, Mircea Scăunașu este un profesionist cu o vastă experiență în domeniul comercial. Și-a început cariera în Philip Morris România în anul 2004, iar ulterior a preluat poziția de Manager Sales Strategy, Philip Morris Asia Pacific. În 2017, în calitate de Director de Vânzări, a avut o contribuție semnificativă la lansarea și comercializarea cu succes a IQOS pe piața din Polonia.

Recomandări

NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE-A SALVAT VACCINUL?
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT

Mircea Scăunașu deține o diplomă în administrarea afacerilor (MBA) de la Universitatea din Ottawa și o diplomă în Transition to Business Leadership de la Institutul Internațional de Dezvoltare a Managementului (IMD) din Elveția.

Mă bucur să mă alătur unei echipe puternice, de oameni talentați și sunt sigur că împreună vom construi o Românie fără fum. Misiunea mea este aceea de a consolida business-ul local și de a accelera procesul de creștere pentru produsul nostru fără fum, IQOS, care se bucură deja de succes în România. Am acceptat provocarea de a pune pe piață alternative la continuarea fumatului și dorim să informăm corect cele 5 milioane de fumători români adulți despre reducerea riscurilor asociate fumatului. Prin inovare și cercetare continuă, ne asigurăm un portofoliu divers de produse și facem eforturi susținute ca un număr cât mai mare de fumători români adulți să facă pasul către un viitor fără fum. ” – Mircea Scăunașu, Director General Philip Morris România.

Philip Morris România este afiliat al Philip Morris International, o companie care transformă industria tutunului pentru a crea un viitor fără fum. Viziunea companiei este de a înlocui țigările cu produse cu risc redus care – deși nu sunt lipsite de riscuri – sunt o alegere mult mai bună decât continuarea fumatului. IQOS, sistemul electronic de încălzire a tutunului dezvoltat de PMI, a fost lansat în România în octombrie 2015 și a crescut constant de la lansare. PMI a făcut investiții semnificative în fabrica din Otopeni – până la finalul anului 2023 investiția va depăși 600 de milioane de dolari – pentru a dezvolta capacități de producție a produselor din tutun încălzit, investiții care au transformat-o într-o fabrică de ultimă generație la nivel mondial.