- Fostele case ale mafioților din New York rămân nevândute cu anii.
- Finisajele opulente îi descurajează pe eventualii cumpărători.
- Casa mafiotului Paul Castellano a fost retrasă de pe piață.
- Casa costa 18 milioane de dolari și e copia Casei Albe.
Nici mafia nu mai e ce-a fost! Casele foștilor capi di tutti capi se transformă în ruine. Nimeni nu le cumpără, iar frica nu este motivul principal.
În America, multe reședințe celebre, asociate mafiei, zac nevândute ani la rând, scrie New York Post. Cumpărătorii nu sunt descurajați de prejudecăți, ci de finisajele opulente și designul extrem de personalizat, greu de adaptat gusturilor actuale.
Pe scurt, principiul „dai un ban, dar mai bagi și-n renovare” nu prea funcționează în cazul fostelor case de mafioți.
Un exemplu elocvent este impresionanta proprietate a lui Paul „Big Paul” Castellano din Staten Island, proiectată să semene cu Casa Albă și listată la 18 milioane de dolari. Imobilul a fost retras recent de pe piață, după ce nu a găsit cumpărător – în ciuda dotărilor de lux, precum:
- piscină olimpică,
- garaj pentru 13 mașini,
- saună,
- salon de înfrumusețare,
- cramă.
Există, însă, și soluții radicale. Casa copilăriei lui Al Capone din Brooklyn a fost demolată și reconstruită după cerințele pieței moderne. S-a păstrat doar fațada, iar renovarea completă a permis ca imobilul să revină pe piață la un preț de aproape 6 milioane de dolari.