Noile focare de coronavirus din sudul Chinei ameninţă să creeze un blocaj masiv în cel mai mare port american, potrivit Yahoo Finance.

Directorul executiv al portului Los Angeles, Gene Seroka, a declarat că se aşteaptă la o perioadă de pauză întrucât transporturile din provincia Guangdong ajung în proporţie de 33% în Statele Unite.

„Momentan lucrăm la 50% din nivelul normal de producţie. Unele companii de transport au început să omită porturile din China de Sud”, spune Seroka.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII

Cu aproape 60% din importuri venite din China, portul Los Angeles rămâne extrem de sensibil în ceea ce priveşte întârzierile din Asia.

China a raportat câteva zeci de cazuri în ultimele zile, cu mult sub maximul atins în 2020, însă temerile provocate de varianta delta, apărută iniţial în India, au rezultat în măsuri stricte de lockdown în Guangdong, o zonă vitală pentru industria chineză.

Citește și Analiștii economici trag un semnal de alarmă: Lumea, în pragul unei crize cu „de toate”

Situaţia a condus la întârzieri masive ale transporturilor din marile porturi chineze. În Shenzhen, un focar izbucnit în rândurile docherilor din portul Yantian a provocat întreruperea aproape totală a traficului.

The Wall Street Journal scrie că navele au fost nevoite să aştepte până la două săptămâni pentru a ridica marfa din Yantian, cauzând o creştere de peste 60% pentru preţurile de transport de la începutul anului până acum.

Totodată, cea mai mare firmă de transport de mărfuri din lume, Maersk, a avertizat că întreruperile din Yantian pot ajunge până la 16 zile, subliniind faptul că întârzierile sunt mult mai grave decât cele cauzate de blocarea Canalului Suez din martie.

În mai, portul Los Angeles a procesat peste un milion de unităţi de containere, marcând cea mai aglomerată lună din ultimii 114 ani. Ulterior, inventarul a scăzut cu 75%, iar numărul de nave care aşteaptă să fie procesate ar putea ajunge la zero până la finalul lunii, spune Seroka.