• Investițiile străine au scăzut cu 13% la nivel european.
  • Franţa, Marea Britanie şi Germania atrag cele mai multe investiţii străine din UE.
  • Investiţiile străine directe din Europa au înregistrat în 2023 primul declin din ultimii trei ani.

Investiţiile străine directe din Europa au înregistrat în 2023 primul declin din ultimii trei ani. Totodată, numărul proiectelor a scăzut cu 4 procente, conform unei analize realizate de EY România. Țara noastră a înregistrat un trend descendent de 13% ca număr de proiecte de investiţii străine directe, iar acesta poate fi observat şi la nivel european.

„Este vorba, mai de grabă, de contextul în care se află Europa în acest moment. Dacă ne uităm pe datele de creștere economică, care de fapt sunt imaginea de ansamblu a economiei vedem că stagnează Europa sau crește, dar crește marja de eroare, oricum. Crește foarte, foarte puțin. Ar putea fi la fel de bine o stagnare sau chiar o scădere, având în vedere că toate datele statistice au și o anumită marjă de eroare”, a explicat Răzvan Botea, editor al Ziarului Financiar, pentru Aleph News.

„Este acest context în care Europa încetinește și nu doar o dată. Vedem și la noi în România că economia a crescut anul trecut la jumătate față de cât a crescut în 2022 și, de asemenea, bineînțeles, multiplele crize care sunt peste tot, nu doar în Europa: inflația, vedem iată o inflamare a situației geopolitice, inclusiv Ucraina, Orientul Mijlociu și așa mai departe și multicrizele, policrizele cum le zic investitorii”, a adăugat Răzvan Botea.

Recomandări

RAISI ȘI DELEGAȚIA AU MURIT
CINE ESTE EBRAHIM RAISI?
DE CE E ROȘU PORTRETUL REGELUI?
TRUMP „ÎNGHEAȚĂ” ÎN TIMPUL DISCURSULUI
CINE E MUHAMMAD MUKHABAR?
CONTRACTELE LUI ALTMAN

Citește și