Bumble, aplicația de dating în care femeile sunt responsabile să facă primul pas în conversație, și-a închis temporar toate birourile în această săptămână pentru a combate stresul de la locul de muncă, relatează BBC.
Cei 700 de angajați din întreaga lume au fost sfătuiți să se deconecteze de la locul de muncă și să se concentreze asupra lor înșiși.
Whitney Wolfe Herd, fondatoarea companiei, a luat această decizie „după ce a intuit corect epuizarea noastră colectivă”, a spus unul dintre directori.
Bumble a avut un an mai aglomerat decât majoritatea firmelor, cu un debut la bursă și o creștere rapidă a numărului de utilizatori. Astfel, compania a anunțat în aprilie „că toți angajații Bumble vor avea o vacanță plătită și complet offline, de o săptămână, în iunie”.
O purtătoare de cuvânt a Bumble a declarat că vor lucra câțiva angajați din departamentul tehnoc, pentru ca aplicația să funcționeze fără probleme. Aceștia vor avea parte ulterior de o săptămână întreagă de concediu.
Purtătoarea de cuvânt a confirmat că majoritatea angajaților Bumble, peste 700 de persoane, au fost de acord să-și ia săptămâna liberă.
De altfel, compania este atât de permisivă încât orele de lucru nu sunt de la 9:00 la 17:00. Angajații pot alege orele pe care le doresc, atâta timp cât îndeplinesc cerințele de la superiori.
Aplicația Bumble a crescut în popularitate în timpul lockdown-ului, din cauza plictiselii oamenilor. Numărul de utilizatori plătiți pe Bumble și Badoo, site pe care compania îl deține, a crescut cu 30% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.