O șoferiță Amazon era să fie dată afară pentru că a refuzat să livreze pachete în timpul unei tornade

tornadă-SUA

tornadă-SUA

O șoferiță Amazon a fost anunțată de către șeful ei, pe 10 decembrie, că își va pierde locul de muncă dacă nu mai livrează pachete, în ciuda avertismentelor de tornadă din zonă, notează Business Insider.

Acțiunea s-a petrecut în statul american Illinois, acolo unde șase angajați ai companiei Amazon au murit după ce o tornadă a lovit un depozit săptămâna trecută. Cu aproximativ 80 de minute înainte ca tornada să lovească depozitul, șoferița a trimis un mesaj către supervizorul său, în care spunea: „radiourile s-au oprit”.

Supervizorul i-a spus să „continue să conducă”, adăugând că „nu putem chema oamenii înapoi pentru o avertizare, decât dacă Amazon ne spune să o facem”, potrivit mesajelor text citate raportate de Bloomberg..

Când șoferița i-a trimis un alt mesaj supervizorului său, aproximativ 30 de minute mai târziu, spunând că aude alarme de tornadă, acesta i-a răspuns că ar trebui să își continue livrările.

Mai târziu, șoferița a fost sfătuită să „se adăpostească pe loc pentru moment.”. Aceasta i-a răspuns supervizorului său ulterior că se va întoarce la baza din Edwardsville pentru siguranța personală, adăugând că nu există niciun loc de adăpost în apropiere și că furtuna va fi deasupra ei în 30 de minute.

Care a fost răspunsul șefului său?

„Dacă ai decis să te întorci, această alegere îți aparține. Dar pot să-ți spun că nu va fi privită ca fiind pentru propria siguranță. Cea mai sigură practică este să rămâi exact acolo unde te afli. Dacă decizi să te întorci cu pachetele, va fi privit ca și cum ți-ai refuza traseul, ceea ce se va sfârși în cele din urmă cu faptul că mâine dimineață nu vei mai avea un loc de muncă”, a scris atunci șeful său, potrivit Bloomberg.

După alte câteva mesaje, supervizorul i-a spus șoferiței să oprească și să se adăpostească, deoarece o tornadă lovise depozitul și nu va putea avea acces la el.

Un purtător de cuvânt al companiei a declarat pentru Bloomberg, că supraveghetorul nu a respectat protocoalele standard de siguranță. Aceștia ar fi trebuit să-i spună șoferului să găsească un adăpost, în cazul în care acesta auzea sirenele de tornadă: „În niciun caz supervizorul său nu ar fi trebuit să amenințe angajata cu o posibilă concediere, iar noi investigăm toate detaliile acestui incident și vom lua toate măsurile necesare”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Exit mobile version