• Pandemia a pus la pământ 10.000 de restaurante în România
  • Sensio Concept a avut afaceri de peste 1 milion de euro în 2019

Titlul de antreprenor necesită un optimism permanent. Aşa gândeşte şi Raluca Milin, fostă corporatistă care îşi dorea să devină antreprenor. Şi a reuşit. De câţiva ani are propriul business: Sensio Concept, furnizor de mobilier pentru HoReCa. La scurt timp a luat naştere restaurantul Sensio Living, care a fost gândit ca un showroom pentru mobilier. Dar acum este gol.

Deşi pandemia i-a pus barul la pământ, ca pe multe alte restaurante şi cafenele, prioritatea ei este să-şi păstreze toţi angajaţii. Spune că învăţătura cea mai mare în urma pandemiei este „să înveţi să apreciezi ce ai, la timpul potrivit”.

Raluca Milin, partener Sensio: „Zona de bar, de spaţiu de evenimente clar a fost foarte afectată. Primele luni porniseră cu un zvâc incredibil, aveam super rezervări pe o perioadă lungă de timp, evident, totul s-a prăbuşit. Sperăm că lumea, după toată povestea asta va reveni cu chef de viaţă şi mai mare decât înainte şi vom aprecia mai mult ce aveam înainte şi ne dăm seama cât eram de fericiţi înainte”

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC
IA MISS-UL LA 60 DE ANI
ROMÂNII NU MAI ALEG STRĂINĂTATEA
CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.

Dacă restaurantul nu poate funcţiona în prezent, din cauza ratei de infectare de peste 3 la mie în Bucureşti, reuşeşte să susţină afacerea din vânzarea de mobilier. Sigur, nu pentru zona de HoReCa. Cumpărătorii vin din ramuri precum domeniul medical şi corporaţii.

Raluca Milin: „Aici lucrurile se bazează nu doar pe un singur pilon şi anume HoReCa. Avem clienţi şi din zona de medical şi din zona de birouri şi rezidenţial. Da, a fost mai zdruncinată zona de HoReCa, dar au rămas în picioare celelalte ramuri. Evident, nu vom mai avea aceeaşi cifră de afaceri ca în 2019 dar ne menţinem, ne menţinem numărul de angajaţi, ne menţinem salariile, ne menţinem starea de spirit, cel mai important”