• Peste 70% dintre dezvoltatorii imobiliari din România riscă să intre în insolvență.
  • Cele mai mari probleme sunt în București, unde 2300 din 3000 de dezvoltatori riscă insolvența.
  • Motivul? Scăderea vânzărilor din imobiliare şi creşterea taxelor, potrivit Frames.

Peste 70% dintre dezvoltatorii imobiliari din România riscă să intre în insolvență. Practic, dintre cele 7158 de firme, 69,94% prezintă risc foarte mare de insolvență, iar 3,63% sunt în risc mare de blocaj economic. Cele mai mari probleme sunt în București, unde 2300 din 3000 de dezvoltatori riscă insolvența. Motivul? Scăderea vânzărilor din imobiliare şi creşterea taxelor, potrivit Frames.


Alexandru Ispir, expert în domeniul imobiliar, spune că problema este generată de creditările foarte scumpe din ultima perioadă, de creșterea taxelor de anul acesta, dar și de anul viitor, când TVA-ul va fi crescut la 5% la 9%.

„Dezvoltatorii imobiliari au din ce în ce mai mari probleme, mai ales cei care au un credit contractat de la bancă. Vânzările sunt mult, mult mai scăzute decât în anii anteriori, tocmai din cauza creditării cumulată cu a creșterii taxei și taxelor și a inflației. Și atunci mulți dintre ei se văd în imposibilitatea de a mai vinde la fel ca în ultima perioadă”, spune Alexandru Ispir. 

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?

Cum trebuie să intervină statul pentru a opri un posibil colaps al pieței imobiliare din România?

„Cred că în primul rând, ar fi bine ca statul să aibă o politică clară, să putem să avem predictibilitate în privința creșterii taxelor și să ajute mai mult acest mediu al construcțiilor prin mai multe discuții și poate cu un ajutor privind anumite creditări ale ale acelor dezvoltatori, un program care să să fie menit să îi protejeze atât pe ei, cât și pe cei care doresc să cumpere o locuință”, explică Alexandru Ispir.

Citește și