• În luna iunie 2022 au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 52.946 de imobile cu 11.660 mai puţine faţă de luna mai.
  • În București, volumele au urcat cu 19%, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
  • „În orașele regionale s-a ajuns la un echilibru între cererea și oferta de pe piața rezidențială”, susține un expert.

Piaţa rezidenţială din Bucureşti a crescut cu două cifre în primul semestru, în timp ce la nivel naţional volumele stagnează. În luna iunie 2022 au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 52.946 de imobile cu 11.660 mai puţine faţă de luna mai, în timp ce în București volumele au urcat cu 19%, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Despre acest subiect a vorbit Cristian Nicola, expert imobiliar Invest Point.

Avem o creștere de 19% în București în primul semestru dar la nivel național volumele stagnează. Care ar fi explicația?

„În orașele regionale s-a ajuns la un echilibru între cererea și oferta de pe piața rezidențială. Ne așteptăm ca în perioada următoare piața să devină o piață a cumpărătorilor; până în ultimii ani a fost o piață a vânzătorilor,. Acest lucru se datorează limitării acessului la credit și a scăderii abundenței de cash din ultimii ani. În București trebuie să luăm în considereare și faptul că în ultimii doi ani nu s-au mai eliberat autorizații de construcție, limitând oferta. Cererea nu s-a redus ataât de brusc precum oferta.”

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

Pe de altă parte, în Bucureşti dezvoltatorii se confruntă cu un caz aparte cauzat de problemele urbanistice care cel mai probabil vor duce la o reducere drastică a ofertei în următorii patru ani. Care vor fi consețințele?

„În principiu, consecința fi echilibrarea pieței, prin scăderea atât a cererii, cât și a ofertei. Nu vom vedea executări sau insolvențe la fel de mari precum în criza economică precedentă.”