- Pentru a supraviețui, platformele de streaming au nevoie de peste 200 milioane de abonați.
- Salvarea poate veni de la contractele de publicitate și programele de sport.
- Netflix și Amazon se descurcă bine, majoritatea platformelor vor dispărea în timp.
Streamingul trece prin vremuri grele. Paramount, CBS și alte canale prin cablu, și-au înlocuit recent directorul executiv, Discovery anunță o datorie de 43 de miliarde de dolari iar Disney concediază mii de angajați pe măsură ce pierderile din streaming cresc. Va supraviețui streamingul – și cum?
Este un adevărat seism în lumea streamingului, ce se întâmplă?
Paramount a pierdut 1,6 miliarde de dolari pe streaming anul trecut, Disney – 2,6 miliarde de dolari iar Discovery spune că serviciul său de streaming Max a obținut profit, dar numai prin includerea vânzărilor HBO prin distribuitorii de cablu.
În același timp, cotele disruptorilor – Netflix și Amazon – sunt aproape de maxime record.
Streaming-ul a fost mult timp salutat ca o afacere promițătoare, deoarece companii precum Netflix pot adăuga abonați suplimentari la un cost suplimentar mic. Cu cât un serviciu are mai mulți abonați plătitori, cu atât costurile companiei pot fi repartizate pe o bază mare, scăzând costul per abonat.
Dar abonații cer o mulțime de opțiuni, iar costurile pot fi enorme. Ca rezultat, profitabilitatea unui serviciu de streaming depinde în mare parte de câți abonați plătitori sunt necesari pentru a fi rentabile. Numărul este de cel puțin 200 de milioane și, posibil, mai mult.
Netflix a ajuns la aproximativ 270 de milioane de abonați si a raportat venituri de 9,4 miliarde de dolari depășind de departe concurența. Disney și Amazon sunt singurele alte servicii de streaming cu peste 200 de milioane de abonați, însă profiturile lor sunt mici.
Pot face față companiile acestor costuri?
Netflix a spus că va cheltui aproximativ 17 miliarde de dolari anul acesta pe programe. „3 Body Problem”, de exemplu are un cost raportat de aproximativ 20 de milioane de dolari per episod.
Dar aproape nici un concurent nu poate egala acest nivel de cheltuieli, cu excepția, poate, a Amazon. Amazon a cheltuit 300 de milioane de dolari pentru șase episoade din thrillerul de spionaj „Citadel” , adică 50 de milioane de dolari pe episod și a plătit 153 de milioane de dolari pentru un sezon din „Fallout”, un serial bazat pe popularul joc video post-apocaliptic.
Asta înseamnă că serviciile de streaming au nevoie de resurse pentru a investi într-o mare varietate de proiecte, știind că vor exista unele, chiar multe, eșecuri relative.
Sportul poate fi o salvare?
Costul programelor sportive este în creștere. Sportul este însă o mare atracție pentru agenții de publicitate, iar serviciile de streaming caută să-și dezvolte afacerile publicitare.
Netflix a introdus un abonament susținut de reclame în 2022 cu o reducere a pretului abonamentului. Rezultatele au fost explozive. Netflix este pe cale să genereze aproximativ 1 miliard de dolari în venituri din publicitate în acest an.
Întrebarea este cine va supraviețui? Netflix și Amazon, aproape sigur. Probabil o combinație de Disney și Hulu. Apple rămâne ca un participant de nișă, deși cu pierderi de bani, ceea ce își poate permite.
Acest lucru va însemna în mod necesar prețuri mai mari pentru clienți, mai multă publicitate și conținut mai puțin – și mai puțin costisitor.