• Elon Musk este acuzat de încălcarea unui ordin judecătoresc de SEC (Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare din Statele Unite)
  • Ordinul se referă la aprobarea în prealabil a postărilor sale de pe Twitter
  • Tesla și Musk au fost sancționați cu 20 de milioane de dolari în 2018 din cauza postărilor miliardarului
  • Potrivit presei americane, sunt așteptate noi măsuri împotriva Tesla din cauza postărilor lui Musk

Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare din Statele Unite (SEC) a avertizat Tesla anul trecut că Elon Musk, „tehnoregele” producătorului de mașini, a încălcat un ordin judecătoresc care cere companiei să aprobe în prealabil postările de pe Twitter ale miliardarului, informează Business Insider.

Înțelegerea dintre SEC și Tesla în 2018

Elon Musk și Tesla au ajuns la o înțelegere cu SEC în 2018 în urma căreia autoritatea de supraveghere financiară din Statele Unite a renunțat la acuzațiile de fraudă la adresa miliardarului formulate după ce acesta anunțase pe Twitter că intenționează să retragă producătorul auto de pe bursă, când de fapt nu avea de gând acest lucru.

Ca parte a înțelegerii, Musk și Tesla au plătit fiecare o amendă de 20 de milioane de dolari și au fost de acord ca avocații companiei să revizuiască în prealabil postările de pe social media ale miliardarului.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Totuși, potrivit Wall Street Journal, SEC a continuat să transmită către Tesla înștiințări că două dintre postările de pe Twitter ale lui Musk – privind nivelul producției de panouri solare al companiei și prețul acțiunilor producătorului de mașini electrice – au încălcat ordinul judecătoresc. Înștiințările se referă la postări din 2019 și 2020, scrie presa americană.

Lipsa de măsuri a companiei privind postările de pe Twitter ale lui Musk au atras în mod repetat nemulțumirea SEC.

„În fața refuzurilor repetate ale domnului Musk de a-și trimite comunicările scrise de pe Twitter către Tesla pentru pre-aprobare, suntem foarte îngrijorați de faptul că Tesla a stabilit în mod repetat că nu au existat încălcări ale politicilor din cauza unor presupuse excepții”, a transmis SEC.

Nu este clar dacă SEC va lua măsuri împotriva Tesla din cauza postărilor lui Musk pe care le-a semnalat companiei, însă presa de peste ocean speculează că aceste acțiuni sunt iminente.