- Cele mai mari creşteri de preţ an la an au fost înregistrate la energie electrică(17%), ulei(16%), combustibili (11%) și tutun (7%).
- Scumpiri de circa 5% au fost raportate la peşte, brânză de oaie şi servicii poştale.
- La polul opus, biletele de avion s-au ieftinit cu 14%, gazele cu 2%, cartofii cu 23%, fructele şi conservele de fructe cu 6%.
Inflația este în creștere, arată datele INS, publicate chiar azi. În luna iunie 2021 prețurile de consum au crescut cu 0,3%, comparativ cu luna mai a aceluiași an.
Și rata anuală a inflaţiei a continuat trendul ascendent în luna iunie, urcând la 3,94% în iunie, faţă de 3,75% în mai.
Mircea Coșea, profesor de macroeconmie, îți explică fenomenul.
„Sunt două cauze. Una este externă: ea se datorează a două cauze importante, una vine din SUA, care a promovat o anumită inflație pentru a plăti datoriile făcute în timpul pandemiei, a doua vine din Asia, mai precis China, unde războiul dintre America și China face ca prețul materialelor să crească. A doua cauză este internă, noi nu putem să punem pe piață produse românești, drept pentru care importăm enorm”, a explicat Mircea Coșa, profesor de macroeconomie.
Creșterea este cauzată și de mărirea prețurilor de consum. În ultimele 12 luni am putut observa o creștere de 2,4% al prețurilor de consum.
Asta înseamnă că în viitor vei ajunge să plătești mai mult pentru același coș de cumpărături.
George Bădescu, Președintele Asociației Marilor Rețele Comerciale din România, are însă o explicație.
„Am putea spune că la anumite produse de bază, s-au văzut niște evoluții care poate au fost influențate și de alți ctori, chiar și cei care intră în categoria celor extracomerciali. Comerțul alimentar este în general un fenomen foarte dinamic”, a subliniat George Bădescu, Președintele Asociației Marilor Rețele Comerciale din România.
Cele mai mari creşteri de preţ an la an au fost înregistrate la energie electrică(17%), ulei(16%), combustibili (11%) și tutun (7%). Scumpiri de circa 5% au fost raportate la peşte, brânză de oaie şi servicii poştale.
La polul opus, biletele de avion s-au ieftinit cu 14%, gazele cu 2%, cartofii cu 23%, fructele şi conservele de fructe cu 6%.