• Hub-urile alimentare au câştiguri aproape duble faţă de 2019.
  • În 2020, hub-urile vor avea câştiguri de până la 600.000 de dolari.
  • Comenzile online au crescut şi ele cu 400%.

La pomul lăudat să nu te duci cu sacul, spune o vorbă românească. În ultimele luni, românii sunt tot mai interesați de oferta hub-urilor alimentare. Vorbim despre afacerile care le oferă clienților produse de toate felurile adunate doar de la producători locali, din proximitate adică. Anul pandemiei, rău pentru multe domenii, a adus o dublare a căștigurilor pentru aceste hub-uri. Comenzile online au crescut și cu 400 la sută.

Există o deschidere din partea familiilor cu copii mici de a consuma produse locale. Am găsit de cuviinţă să deschidem un magazin în mai şi întreba lumea, de ce în pandemie. Aşa a fost planul. Sunt produse în serii mici care nu sunt în supermarket şi concepţia de a sprijini producătorul local este importantă pentru un segment de oameni”, a declarat Vasile Moraru, manager manager Roade şi Merinde Iaşi.

Cererile de produse tradiţionale au crescut de anul trecut de 3 ori

În cele 4 hub-uri alimentare din ţară aduc produse 1.200 de producători. Doar în Iaşi sunt aproximativ 100. Avem şi un profil al consumatorului. Clienţii au între 25 şi 45 de ani şi un salariu peste medie. Paul Ioan are 49 de ani şi are o mică fabrică din produse din carne, numită Fabrica de Fum. El spune că a crescut numărul clienţilor şi al vânzările cu 40%, chiar dacă a pierdut segmentul HoReCa. L-a ajutat mult şi hub-ul alimentar”, a transmis Ana-Maria Rus, corespondent Aleph News.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD
AVOCATUL TODD BLANCHE: „DONALD TRUMP ESTE NEVINOVAT”
XXX FĂRĂ NECUNOSCUTE

Paul are 49 de ani şi are o mică fabrică din produse din carne, numită Fabrica de Fum. El spune că numărul clienţilor şi al vânzărilor au crescut cu 40%, chiar dacă horeca a pierdut. L-a ajutat mult şi hub-ul alimentar.

Este o iniţiativă foarte bună, cererile de produse tradiţionale au crescut de anul trecut de 3 ori. Folosim doar ingrediente naturale, este a doua firmă din lume care produce condimentele, produsele nu conţin alergeni, carne românească şi fum natural din lemn de cireş”, a spus Paul Ioan, proprietar Fabrica de Fum.

În cele patru hub-uri alimentare din ţară s-au înscris 1.200 de producători. Doar în Iaşi sunt 100. Avem şi un profil al consumatorului. Clienţii au între 25 şi 45 de ani şi un salariu peste medie.