Sari la continut
Business

Rata anuală a inflaţiei a a coborât în februarie la 9,3%, de la 9,6% în prima lună a anului. Faţă de ianuarie 2026, în februarie preţurile de consum au crescut cu 0,6

Rata anuală a inflaţiei a a coborât în februarie la 9,3%, de la 9,6% în prima lună a anului. Faţă de ianuarie 2026, în februarie preţurile de consum au crescut cu 0,6
  • Rata anuală a inflaţiei a a coborât în februarie la 9,3%, faţă de 9,6% în prima lună a anului, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 11%.
  • Inflaţia a atins un maxim de 9,9% în august şi septembrie 2025, după care s-a înscris pe un trend uşor descendent. 
  • Rata inflaţiei de la începutul anului (februarie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 1,5%.

Rata anuală a inflaţiei a a coborât în februarie la 9,3%, faţă de 9,6% în prima lună a anului, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 11%, alimentele cu 7,9%, iar produsele nealimentare cu 9,4%, arată datele publicate vineri de INS, scrie Ziarul Financiar.

Faţă de ianuarie 2026, în februarie preţurile de consum au crescut cu 0,6%, cea mai mare creştere fiind la alimente, de 0,76%. 

Inflaţia a atins un maxim de 9,9% în august şi septembrie 2025, după care s-a înscris pe un trend uşor descendent. 

Dintre alimente, cele mai amri creşteri de preţ an la an au fost înregistrate la cafea şi caco, de 26%, la  fructe, 16%, ouă, 14%, şi carne de porc, 11%.

În schimb, cartofii s-au ieftinit cu 12%, iar făina şi mălaiul cu 2-3%.

La capitolul servicii, energia electrică are un plus de 56%, energia termică de 13%, cărţile, ziarele şi revistele de 10%. 

În zona de servicii, cele mai mari creşteri de preţ au fost la biletele de tren, cu 24%, Apă, canal, salubritate, cu 17%, Igienă şi cosmetică, cu 15%, Reparaţii auto cu 14%,  restaurante, 11%. Singura scădere a fost înregistrată la bilete de avion, cu 3% mai ieftine în medie decât în februarie 2025. 

Rata inflaţiei de la începutul anului (februarie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 1,5%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2025 – februarie 2026) faţă de precedentele 12 luni (martie 2024 – februarie 2025) a fost 8,1%.

Calculată pe pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2026 comparativ cu luna februarie 2025 calculată  a fost 8,3%. Comparativ cu ianuarie, în februarie indicele armonizat al preţurilor de consum a fost de 0,57%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2025 – februarie 2026) faţă de precedentele 12 luni (martie 2024 – februarie 2025) determinată pe baza IAPC a fost 7,3%.

Cele mai recente prognoze de la Ministerul d Finanţe arată că, pe termen mediu şi lung, inflaţia se va încadra în marjele ţintei BNR, începând cu sfârşitul anului 2027, urmând să scadă treptat până la 2,5% la finalul anului 2029, cu o medie anuală de 2,8%. Prognoza presupune ani agricoli normali, stabilizarea preţurilor energetice şi a materiilor prime la nivel global, precum şi o uşoară depreciere nominală a monedei naţionale faţă de moneda europeană.

Etichete: alimente, economie, energie electrică, inflatie, INS, prețuri România, servicii