- Publicul poate accesa mai uşor informaţii tehnice, precum data când expiră inspecţia tehnică periodică a maşinii.
- Chatbotul RAReş a fost proiectat să devină din ce în ce mai bun, dar şi prietenos.
- Acesta are capacitatea de a procesa volume mari de informaţii şi de a înţelege limbajul natural uman.
Registrul Auto Român a lansat Chatbotul RAReş, care este disponibil pe site-ul instituţiei. Publicul poate accesa mai uşor informaţii tehnice, precum data când expiră inspecţia tehnică periodică a maşinii, cum trebuie să procedeze dacă au pierdut cartea de identitate a vehiculului sau cum să obţină o programare într-o reprezentanţă.
„Vrei să verifici rapid când expiră inspecţia tehnică periodică a maşinii tale? Vrei să ştii cum trebuie să procedezi dacă ai pierdut cartea de identitate a vehiculului sau cum să obţii o programare într-o reprezentanţă? De acum poţi vorbi şi cu RAReş, noul nostru coleg virtual care a fost creat pentru a răspunde întrebărilor voastre 24 de ore din 24 pe site-ul Registrului Auto Român (www.rarom.ro)”, transmite RAR.
Chatbotul RAReş a fost proiectat să devină din ce în ce mai bun, dar şi prietenos, pentru că are capacitatea de a procesa volume mari de informaţii şi de a înţelege limbajul natural uman. Pe măsură ce va interacţiona cu utilizatorii, RARes va învăţa continuu din aceste schimburi de informaţii şi va fi mai performant şi mai precis în furnizarea de răspunsuri şi soluţii personalizate.