• Nu doar producătorii sunt afectați de închiderea piețelor
  • Și restaurantele vegane au de suferit
  • Ștefania Comșa, antreprenor: „Avem nevoie de alimente proaspete, curate, autohtone și sănătoase

Închiderea piețelor nu îi afectează doar pe producători. De suferit au și restaurantele vegane.

Ștefania Comșa, proprietarul restaurantului Rawdia din Brașov, se aprovizionează din piață. Face meniuri vegane și rawvegane și le livrează clienților fideli, aproximativ 30 la număr, zilnic.

Ștefania Comșa, antreprenor: „Este esențial pentru că noi livrăm hrană sănătoasă, ușor procesat termic sau neprocesată termic și atunci avem nevoie de alimente proaspete, curate, autohtone și sănătoase. Profitul s-a diminuat și se văd consecințele acestei închideri, dar ne străduim ca hrana noastră sănătoasă să ajungă la oameni.

Micul restaurant închis tot din decizia guvernanților are pierderi de 40 la sută. Acum clienții pot comanda meniu pentru o săptămână, cu 350 de lei.
Ștefania, care este și nutriționist, spune că produsele găsite acum în piețe ne ajută să ne întărim sistemul imunitar.

„Alimentația ne poate suține extraordinar de mult. Folosim măceșe, miere, produsele autohtone pe care le găsim în piețe. folosim plante de leac, echinaceea. Cimbru, busuioc, usturoiul nostru românesc care este aliat de nădejde în perioada asta“, spune ea.

Așa că lasă deoparte semipreparatele și bucură-te de produsele proaspete, bio, pline de vitamine, la care mai ai acces deocamdată.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT