• OMV Petrom a avut în 2023 cel mai mare profit din Europa de Sud-Est.
  • Dacia este a treia cea mai mare companie din Europa de Sud-Est.
  • Banca Transilvania este cea mai mare bancă din Europa de Sud-Est.

Vrem o țară ca afară, dar afacerile să rămână tot astea, că o ducem bine cu ele. România are cele mai bune companii din Europa de Sud-Est. Iar topul e condus de OMV Petrom care e pentru al treilea an la rând pe primul loc în clasamentul SEE TOP 100 făcut de bulgarii de la SeeNews.

În top 5 mai sunt și Automobile Dacia alaturi de încă o companie OMV Petrom – divizia de marketing. Cele trei companii românești au ajuns în top 5 pentru că au avut anul trecut venituri de aproape 18 miliarde de euro.

În top 5 au intrat și două companii din Slovenia, producătoare de petrol și electricitate.

Recomandări

POLONIA SPRIJINĂ UCRAINA
META PICĂ
PREZIDENȚIALELE RĂMÂN ANULATE
STARE DE URGENȚĂ ÎN MOLDOVA
CHINA SCHIMBĂ TACTICA
NOI LEGI ÎN IRAN

Și cu băncile stăm la fel de bine. Cea mai valoroasă banca din Europa de Sud-Est e Banca Transilvania, care și-a mărit profitul din dobânzi cu 20% între 2022 și 2023. Dublu față de cealaltă bancă românească de pe locul 2, BCR. Pe podiumul SEE TOP 100 a intrat și banca de stat CEC, care a reușit să urce 7 locuri față de anul trecut.

Și dacă tot ne merge așa bine, vecinii noștri fac coadă la graniță ca să profite.

Tot mai mulți unguri fac naveta zilnic de la ei din țară ca să lucreze în Oradea, arată o analiză cu date din 2022 a biroului de statistică al Ungariei. Cei mai mulți ajung la muncă la noi în țară din județul Hajdu-Bihar, aflat la granița cu România.

Citește și