• România deține poziția de lider al inflației în Uniunea Europeană din martie.
  • INS: serviciile +7,09%, mărfurile alimentare +6,53%, iar cele nealimentare +4%.
  • Eurostat:România, Estonia și Ungaria sunt în top 3 la cea mai mare rată a inflației.
  • Eurostat: Cipru, Franța și Irlanda au mai scăzute rate anuale ale inflaţiei.
  • Comparativ cu situaţia din aprilie 2025, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 14 state membre.
  • În zona euro, rata anuală a inflaţiei s-a situat la 1,9% în mai, de la un nivel de 2,2% în aprilie.

În Uniunea Europeană inflația scade, în România… crește. Datele publicate de Eurostat ne arată că, în luna mai, România a obținut un loc fruntaș în UE când vine vorba de majorarea prețurilor.

Dacă cifele din aprilie indicau o rată de 4.9%, ei bine, află că în mai inflația a crescut la 5,4%. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat în sectorul serviciilor.

Există riscul ca în 2025 România să încheie anul, din nou, cu cea mai mare inflație din UE?

Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar: „Nu există riscul. Există certitudinea că România va avea o inflație în creștere. Nu știu cum, adică dacă va fi cea mai mare din Uniunea Europeană. Cel mai probabil va fi cea mai mare, având în vedere creșterile de taxe și impozite care se anunță în România. Toate aceste lucruri se vor reflecta, bineînțeles, în creșteri de prețuri și, într-un final, în inflație.

Recomandări

ISRAEL ATACĂ SIRIA
TRUMP: „PUTIN M-A SUNAT”
MOSCOVA NU CREDE ÎN LACRIMI
BURSE MICI, CORNURI MARI
CE ALEG NOMAZII?
DEAL?

Dar să știi că o inflație de 5,3%, 5,5%, chiar 6%, pentru condițiile actuale, este încă o inflație foarte bună”.

Ce instrumente va avea guvernul pentru a controla inflația?

Cristian Hostiuc, director editorial Ziarul Financiar: „Nu are instrumente de a controla inflația și, până la urmă, dacă vrei să o iei așa, cinic, guvernului îi convine să fie inflația cât mai mare, pentru că crește PIB-ul în valoare nominală mai mult și atunci mai poate jongla cu deficitul bugetar.

Deci este cât se poate de important, sau este important ca inflația să fie cât mai mare în astfel de vremuri”.