- Peste 4 milioane de produse au fost astăzi la ofertă
- Reducerile totale au fost de 300 de milioane de lei
- eMAG este la a zecea ediție de Black Friday
Dacă unele companii s-au grăbit cu ofertele încă de aseară, cel mai mare retailer din România s-a cam lăsat așteptat. Vinerea prețurilor mici a început la eMAG azi dimineață după ora 7.30.
260.000 de oameni s-au năpustit în prima secundă pe site. Cu 18% mai mulți ca anul trecut. Și vânzările au fost mai mari cu 9 milioane de lei.
Black Friday 2020. Când vor fi livrate comenzile de la eMAG
Preferatele zilei sunt electrocasnicele, televizoarele și evident hainele. Alexandru Niculescu, vicepreședintele eMAG, spune că așteptările i-au fost confirmate.
„Plata cu cardul, ne așteptam să aibă o proporție crescută și ni se confirmă așteptările. Anul trecut vedeam 42% de comenzi plătite cu cardul, acum vedem peste 53% și probabil va mai urca. Va fi un efort intens pentru următoarele zile, astfel încât să livrăm comenzile clienților noștri. În primele cinci zile de după campanie vor pleca 70% dintre comenzi”, a declarat Alexandru Niculesc, vicepreşedinte eMAG, pentru Aleph News.