- Au venit mai puțini turiști străini în România în luna iulie a acestui an comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut
- România a înregistrat o diminuare de 90% a nopţilor petrecute de străini în unităţile de cazare
- Dintr-un total de aproape 450 de mii de turişti străini sosiţi pe litoralul bulgăresc în sezonul estival din această vară, aproximativ 40% au fost români
România a înregistrat cea mai mare scădere a sosirilor de turişti străini din Uniunea Europeană. Nopțile petrecute de străini în unităţile de cazare în luna iulie a acestui an comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut au fost cu 90% mai puține.
Multe dintre ţările europene, în ciuda pandemiei, au continuat să se promoveze ca destinaţii turistice, abordând diverse strategii de promovare.
Totuşi, România a dus lipsă chiar şi înainte de izbucnirea pandemiei de o strategie de comunicare şi promovare în rândul turiştilor străini şi cu atât mai puţin în timpul pandemiei.
Chiar dacă pandemia a reprezentat o schimbare a comportamentului turiştilor, mulţi români nu au renunţat la a-şi petrece vacanţele în afara ţării. Astfel, Bulgaria, o destinaţie populară în rândul turiştilor români, a primit din România cei mai mulţi turişti străini.
Românii au salvat litoralul bulgăresc în această vară. Dintr-un total de aproape 450 de mii de turişti străini sosiţi pe litoralul bulgăresc în sezonul estival din această vară, aproximativ 40% au fost români.