• Cooperarea dintre România şi Azerbaijan în domeniul energiei cuprinde mai multe paliere.
  • Virgil Popescu precizează, într-o postare pe Facebook, că documentul prevede posibilitatea livrării unor cantităţi de până la 1 miliard mc până în 31 martie 2024.
  • Părţile îşi propun continuarea relaţiilor de cooperare.

Romgaz şi Socar Trading, filiala companiei naţionale petroliere a Republicii Azerbaidjan, au semnat în 3 februarie 2023, la Baku, un nou contract individual pentru livrarea de gaze naturale azere în România.

Încheierea acestui document juridic reprezintă o continuare şi consolidare a bunelor relaţii de cooperare dintre cele două companii şi a relaţiilor contractuale care au la bază un acord cadru încheiat în luna noiembrie 2022 pe termen nelimitat, precizează Romgaz într-un comunicat.

Părţile îşi propun continuarea relaţiilor de cooperare atât în ceea ce priveşte perfectarea mecanismelor de livrare a gazelor naturale azere pe piaţa din România cât şi în scopul explorării unor noi posibilităţi de colaborare în vederea punerii în practică a unor proiecte reciproc avantajoase în domeniul energetic.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Ministrul Energiei Virgil Popescu precizează, într-o postare pe Facebook, că documentul prevede posibilitatea livrării unor cantităţi de până la 1 miliard mc până în 31 martie 2024 şi va intra în vigoare la 1 aprilie 2023 prelungind astfel cadrul contractual stabilit prin primul contract individual încheiat de companii la finele anului trecut.

Cooperarea dintre România şi Azerbaijan în domeniul energiei cuprinde mai multe paliere: gaz, GNL şi energie verde. Totodată, au discutat în detaliu despre proiectele comune pe care le dezvoltă Romgaz şi Socar, spune Popescu.

La ceremonie au participat Mikayil Jabbarov, ministrul Economiei, Rovshan Najaf, preşedintele SOCAR, Răzvan Popescu CEO Romgaz, Aristotel Jude – Romgaz şi secretarul de stat George Niculescu.