• Salariile din mediul privat vor fi în general înghețate.
  • Companiile de tehnologie vor avea creșteri salariale de peste 5%.
  • Domeniile cele mai afectate sunt transporturile și turismul.

Nu îți face planuri de mărire anul acesta. Nu cu salariul. Primul lucru pe care îl face anul acesta orice manager este să reevalueze resursele.

„Creşterile peste medie de anul trecut sunt consecinţa rezultatelor din 2019, de fapt. Așa că nu pot fi luate ca reper pentru anul acesta. În condițiile în care lucrul de acasă va rămâne un obicei, va influența și productivitatea.
Și cum traversăm o criză mondială fără precedent, companiile iau în calcul să înghețe salariilor și să facă restructurări și apoi angajări pe lefuri mai mici. Cei din industriile mai puţin afectate de criză sunt IT, pharma, servicii medicale, de curierat, retail şi energie. Aici sunt așteptate creșteri cu cel puțin 5%”, a transmis Laura Albu, corespondent Aleph News.

Recomandări

CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE
CUM E VREMEA ZILELE URMĂTOARE
CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
CÂT NE COSTĂ SĂ NE APĂRĂM
NEHAMMER IMPUNE CONTROALE STRICTE