Șase români sunt în topul Forbes al miliardarilor

Șase români sunt pe lista celor mai bogați oameni din lume.

Cu o avere de 2,7 miliarde de dolari, Daniel Dineș, fondatorul UiPath, este pe poziția 1238 în topul Forbes al miliardarilor.

Mai sunt în top Ion Țiriac, cu 2,1 miliarde, frații Pavăl, Dragoș și Adrian, fondatori ai Dedeman și Ion Stoica și Matei Zaharia, fondatori ai companiei de tehnologie Databricks, care trăiesc în SUA.

Primele locuri în top sunt ocupate de miliardarii de serviciu, Bernard Arnault, proprietarul grupului de lux LVMH, cu peste 230 de miliarde, Elon Musk și Jeff Bezos, care sunt, ca de obicei, umăr la umăr, cu 195 și 194 de miliarde de dolari.

Sunt din ce în ce mai bogați și din ce în ce mai mulți bogații lumii. Averea miliardarilor, combinată, ajunge la 14,2 trilioane de dolari, de 50 de ori PIB-ul României, iar două treimi dintre ei s-au îmbogațit anul trecut. Cei mai mulți trăiesc în Statele Unite.

Cei mai bogați români

Daniel Dineş, UiPath – 2.7 miliarde de dolari
Ion Țiriac, Țiriac Holdind – 2.1 miliarde de dolari
Dragoş Pavăl, Dedeman – 2 miliarde de dolari
Adrian Pavăl, Dedeman – 1.4 miliarde de dolari
Ion Stoica, Databricks – 1.2 miliarde de dolari
Matei Zaharia, Databricks – 1.2 miliarde de dolari

Citește și

Exit mobile version