• Eric Yuan, fondatorul Zoom, a pierdut 5,1 miliarde de dolari doar ieri, când prețul acțiunilor Zoom a scăzut cu 17%
  • Marii câștigători sunt operatorii hotelieri, companiile aeriene și giganții petrolieri
  • Netflix și Peloton, printre pierzători

Zoom a găzduit lecții școlare, întâlniri de familie și întâlniri de afaceri pentru peste 300 de milioane de participanți pe zi în timpul pandemiei. Prețul acțiunii a crescut cu peste 500% în acest an. Eric Yuan, un imigrant chinez în SUA, fondatorul companiei, a avut la un moment dat o valoare de 28,6 miliarde de dolari – a 40-a cea mai bogată persoană de pe planetă.

Cauza – vaccinul și speranța din spatele acestuia

Această creștere remarcabilă a fost stopată luni, după ce Pfizer a declarat că vaccinul Covid-19 pe care îl dezvoltă cu BioNTech a prevenit peste 90% din infecții într-un studiu. Este cel mai încurajator progres științific de până acum în lupta împotriva virusului. Cu speranța vaccinului, Yuan a pierdut 5 miliarde de dolari din valoarea sa doar ieri.

Întrebarea acum este dacă aceste câștiguri extraordinare ale companiilor de tehnologie se pot menține sau dacă oamenii vor înceta să mai folosească serviciile unor companii precum Zoom după încheierea pandemiei.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL

Acțiunile Zoom au scăzut cu 17% în New York luni, ștergând 5,1 miliarde de dolari din valoarea netă a lui Yuan. El a vândut peste 275 de milioane de dolari din acțiuni Zoom în 2020.

Prețul acțiunilor companiilor care au beneficiat de pe urma lockdown-urilor – precum Peloton Interactive, Netflix și Sea , cea mai mare companie de internet din Asia de Sud-Est – au scăzut. Marți, trendul a continuat în Asia pentru producătorii de mănuși care au avut o creștere masivă a cererii în acest an.

Marii câștigători

De partea cealaltă, acțiunile Pfizer și BioNTech au crescut considerabil. Prețul acțiunilor de la Pfizer stagna în jurul sumei de 36$, iar ieri la deschidere a „sărit” până la 41,99$, urmând să se stabileze în jurul sumei de 39$, o creștere de aproximativ 7,7% într-o singură zi. Pe lângă acest lucru, Pfizer oferă și un randament anual al dividendelor de 4,18%.

BioNTech a avut o creștere și mai mare, de aproape 14%. După deschidere, prețul acțiunii crescuse brusc aproape de 115$, vineri închizând ziua cu o valoare de doar 92$. Ulterior, acțiunile BioNTech s-au stabilizat în jurul sumei de 104-105$. Ziua s-a încheiat cu prețul BioNTech de 104,80$.

Printre câștigătorii majori se numără Carnival Corporation, o companie de croazieră, care a văzut o creștere de aproape 40%, operatori hotelieri, giganți petrolieri și companiile aeriene. Prețul unui baril de petrol a ajuns la 40$.