Şedinţe pe Zoom cu capre. Cum a câştigat o fermieră zeci de mii de euro în pandemie

capre

capre

O fermieră a început o afacere în pandemie dintr-o glumă. A organizat apeluri pe Zoom cu caprele pe care le are la fermă şi a câştigat peste 50.000 de euro, relatează BBC.

Dot McCarthy din Rossendale a spus că foarte multe persoane au plătit pentru a avea apeluri video pe Zoom cu Lola sau alte capre de la fermă. Ea a mai spus că prin această metodă a reuşit să ţină fermă deschisă în pandemie şi chiar a făcut investiţii cu banii câştigaţi.

În vârstă de 32 de ani, ea a venit cu ideea de a introduce animalele în apelurile video, iar cererea a şocat-o. Pornind de la o glumă, ea a lansat un serviciu prin care oamenii plătesc cinci lire pentru a „închiria” o capră pentru un apel video pe platforma Zoom.

Caprele ei au apărut acum în şedinţe virtuale peste tot pe glob, inclusiv în Statele Unite, Rusia, China sau Australia, unele persoane oferind chiar mai mult de cinci lire pentru o apariţie din partea simpaticelor animale.

Fermiera a spus că staff-ul abia face faţă cu numărul mare de cereri, însă menţine serviciul pentru că astfel îşi poate plăti angajaţii în această perioadă grea.

Exit mobile version