Smithfield, „Tönnies-ul din România“: Covid-19 opreşte activitatea celui mai mare procesator de carne din țară

A sosit vremea să treci la meniul de curcan. Carnea de porc se va găsi tot mai greu după ce un grup de vietnamezi a închis cel mai mare abator din ţară, cel de la Timişoara.

Chinezii de la Smithfield au o cifră de afaceri de peste 260 de milioane de euro pe an, 2.500 de angajaţi şi o capacitate de procesare de 1,3 milioane de porci pe an. Acum au suspendat activitatea după ce mai mulţi muncitori s-au infectat cu SARS-COV-2.

Focarul a explodat în urma cu câteva zile, când mai mulţi angajaţi vietnamezi au fost confirmaţi cu coronavirus, cu toţii asimptomatici. Aceștia au fost luați în evidențele DSP şi au fost izolaţi, iar în paralel a început ancheta epidemiologică şi testarea tuturor contacţilor.

Cornelia Bubatu – DSP Timiş: „Până la această dată, la nivelul întregii unităţi au fost confirmate 99 de persoane pozitive. S-a decis suspendarea activităţii întregului obiectiv pentru o perioadă de şapte zile, cu posibilitate de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei.“

Exit mobile version