TAROM este prima companie aeriană românească care reia zborurile către Israel

TAROM anunţă că este prima companie aeriană românească care reia zborurile către Israel şi în primele trei companii europene care reîncep cursele de linie spre destinaţia menţionată.

Primul zbor, RO 155, cu plecare din Bucureşti pe 1 ianuarie, a sosit la Tel Aviv la 23.20. Avionul a fost sub comanda pilotului comandant Cătălin Prunariu, actualul director de Zbor al companiei TAROM.

„Misiunea noastră este de a conecta oameni şi de a îi transporta în siguranţă la destinaţiile alese. Atmosfera pe care am simţit-o în cabina pasagerilor la zborul de Tel Aviv din 1 ianuarie mi-a vorbit despre rezilienţă şi mi-a întărit încrederea în puterea fiecărui om de a contribui la ceea ce cu toţii ne dorim şi avem nevoie – pace şi armonie. Acest zbor este încă un pas către normalitate”, a declarar pilotul Cătălin Prunariu.

Zborul din prima zi a anului 2024 marchează reluarea curselor regulate Bucureşti- Tel Aviv, realizate de TAROM.

„Compania îşi propune să opereze două frecvenţe săptămânale (zboruri dus-întors), începând din 14 ianuarie. Aceasta activitate presupune însă analize de risc, aplicate fiecărei curse, monitorizarea atentă a situaţiei din Israel şi o comunicare strânsă cu autorităţile israeliene, în vederea stabilizării operării. În mod curent, în funcţie de concluziile analizelor ce vor fi aplicate fiecărei curse, pot surveni modificări în operare”, a transmis compania aeriană.

După declanşarea conflictului din Israel, TAROM a operat 11 zboruri spre Israel de care au putut beneficia 2.635 de persoane, au precizat reprezentanţii companiei.

Citește și

Exit mobile version