- Tesla a livrat în trimestrul 3 aproape 140.000 de mașini
- Livrările de anul acesta au fost afectate de pandemie
- Elon Musk a promis 500.000 de mașini până la sfârșitul anului
Tesla bate record după record. Rezultatele financiare din trimestrul trei sunt spectaculoase. A livrat aproape 140.000 de mașini. Iar dacă nu era pandemie, ar fi vândut și mai mult.
Recordul anterior fusese stabilit în trimestrul 4 al anului trecut, când livrările au urcat la 112.000 de mașini. Există totuși o schimbare de paradigmă în structura vânzărilor. Vânzările modelelor high-end, ca Model S sedan și Model X SUV, au scăzut în ponderea totală.
Au crescut vânzările de modele mai ieftine, ca Model 3 și Model Y. Asta pentru că cele două modele scumpe nu au avut parte de niciun refresh de la lansare. Elon Musk a promis că va livra 500.000 de mașini până la sfârșitul acestui an.