Bitcoin ajunge la 44.000 de dolari după ce Tesla a investit 1,5 miliarde de dolari în criptomonedă

UPDATE

Bitcoin a depășit valoarea de 44.000 de dolari azi, după ce Tesla a anunțat investiția masivă pe care a făcut-o.

Această mișcare face din Tesla primul mare producător de automobile care acceptă bitcoin ca plată.

Investiția Tesla în Bitcoin este cel mai recent semn al adoptării criptomonedelor pe scară largă.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Tesla a anunțat luni că a cumpărat Bitcoin în valoare de 1,5 miliarde de dolari, potrivit CNBC.

Compania a declarat că a cumpărat Bitcoin pentru a maximiza randamentele numerarului, conform unei informări către SEC, autoritatea de supraveghere a bursei americane.

Pe lângă achiziție, Tesla a spus că va începe să accepte plăți în Bitcoin pentru produsele sale.

Elon Musk a fost creditat pentru creșterea prețurilor criptomonedelor precum bitcoin și dogecoin săptămâna trecută, prin postări pe Twitter.

După anunțul Tesla, prețul unui Bitcoin a atins un nou record, până la 43.200 dolari. Acțiunile Tesla au crescut și ele cu peste 2% în tranzacționarea premarket. Tesla i-a avertizat pe investitori cu privire la volatilitatea criptomonedei.

Exit mobile version