• Sebastian Burduja a absolvit primele 2 universități din lume: Harvard și Stanford.
  • Burduja a stat 12 ani în SUA și a lucrat pentru Banca Mondială.
  • România are abia din luna mai 2023 o strategie privind reducerea gazelor cu efect de seră.

Tu știi că traiești într-o lume în care clima este în continuă schimbare? Zile în șir ai auzit în luna iulie că recordul de temperatură al planetei a fost depășit. Pentru ca, la finalul lunii, să ai o concluzie care, în ciuda caniculei, ți-a dat fiori reci: a fost cea mai călduroasă lună din ultimii 120.000 de ani. România ține pasul cu Europa. Are, din luna mai, o strategie pentru captarea și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Sebastian Burduja: „Ideal arată o lume cu energie sigură la un preț corect și cât mai verde și nu în ultimul rând să respirăm cu toții un aer mai curat și să trăim pe o planetă atent îngrijită.”

„România în drum spre energia verde, vedem o adevărată explozie a numărului de producători care și au montat acele panouri solare și care produc produc mai mult decât pot consuma, iar puterea generată este mai mare decât a unui reactor de centrală nucleară cum ar fi cel de la CernaVodă.

Recomandări

CINE-I „DI VINĂ”?
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
CAMPUS „MADE IN CHINA”
TU CE CONDUCI AZI?
XENOTRANSPALNTUL E NOUA ARMĂ A MEDICINII