• În urma unei interdicții temporare a TikTok în ianuarie, Trump a emis un ordin executiv pentru a extinde termenul cu 75 de zile, până pe 5 aprilie.
  • Trump a anunțat anterior că ar putea extinde din nou termenul dacă nu se finalizează o vânzare până pe 5 aprilie.
  • Mai multe companii americane s-au arătat interesate de achiziționarea TikTok – inclusiv Amazon, Oracle, Walmart și Tim Stokely (fondatorul OnlyFans).
  • Orice vânzare trebuie aprobată de Guvernul chinez.
  • Oficialii americani susțin că TikTok reprezintă un risc pentru securitatea națională.

Trump a anunțat că prelungește funcționarea aplicației TikTok în SUA pentru încă 75 de zile, în timp ce Administrația sa negociază termenii unui acord cu China.

Decizia vine înainte ca termenul limită – 5 aprilie – să expire. În ianuarie, după o interdicție temporară a aplicației TikTok în SUA, Trump a emis un ordin executiv pentru a extinde termenul cu 75 de zile, până pe 5 aprilie – mâine – și a anunțat că ar putea prelungi din nou termenul, dacă nu se ajunge la un acord.

„Administrația mea a lucrat din greu la un acord pentru salvarea Tiktok și am făcut progrese extraordinare. Acordul necesită mai multă muncă pentru a ne asigura că toate aprobările necesare sunt semnate, motiv pentru care semnez un ordin executiv pentru a menține TikTok în funcțiune pentru încă 75 de zile.

Recomandări

TRUMP SE VEDE CU GOLDBERG
„RĂZBOIUL CARE N-AR FI”
CE REPREZINTĂ PAPALITATEA?
SUA ȘI IRAN DISCUTĂ
SUNTEM ȘI CATOLICI...
UNDE MERGI AZI?

Sperăm să continuăm să lucrăm cu bună credință cu China, care înțeleg că nu este foarte mulțumită de tarifele noastre reciproce (necesare pentru un comerț corect și echilibrat între China și SUA!).

Acest lucru dovedește că tarifele sunt cel mai puternic instrument economic și foarte importante pentru securitatea noastră națională! Nu dorim ca TikTok să dispară. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu TikTok și China pentru a încheia afacerea. Vă mulțumim pentru atenția acordată acestei probleme!”, a anunțat Trump pe Truth Social.

Oficialii americani susțin că TikTok reprezintă un risc pentru securitatea națională, având în vedere că ByteDance – compania mamă a TikTok – ar putea fi obligată de Guvernul chinez să partajeze datele utilizatorilor americani. ByteDance a respins acuzațiile în repetate rânduri.

Mai multe companii americane s-au arătat interesate de achiziționarea TikTok – inclusiv Amazon, Oracle, Walmart și Tim Stokely (fondatorul OnlyFans). Cu toate acestea, niciun acord concret nu a fost anunțat până acum.

Orice vânzare trebuie aprobată de Guvernul chinez, lucru care adaugă o altă dimensiune complexității negocierilor. Există speculații că Beijingul ar putea prefera închiderea aplicației în SUA decât să permită vânzarea acesteia.

Aproximativ 170 de milioane de americani folosesc TikTok, iar o eventuală interdicție ar afecta atât utilizatorii obișnuiți, cât și creatorii de conținut care depind de platformă pentru venituri.

Citește și