Un tren de mare viteză, cu 444 de locuri, dintre care 111 la clasa întâi, va lega Parisul de Berlin. Cât va dura călătoria

Serviciul va funcționa zilnic între Berlin Hauptbahnhof și Paris Gare de l’Est, cu opriri la Strasbourg, Karlsruhe și Frankfurt Sud, călătoria durând în total aproximativ opt ore, scrie RFI.

Până în prezent, călătoriile între cele două capitale presupuneau mai multe conexiuni, care durau până la 10 ore. Numit „ICE 3”, trenul de mare viteză oferă 444 de locuri, dintre care 111 la clasa întâi.

Inițial, va exista un singur serviciu în fiecare zi, cu plecare din Paris la ora 9.55 și sosire la Berlin imediat după ora 18.00. Cursa de întoarcere va pleca din Berlin la ora 11.54 și va ajunge la Paris cu puțin înainte de ora 20.00. Locurile au fost puse în vânzare în octombrie, cu tarife începând de la 59 EUR pentru un bilet dus la clasa a doua și 69 EUR pentru clasa întâi.

Prețurile vor fluctua în funcție de cerere, iar pasagerii vor putea acum să facă rezervări cu 12 luni înainte, față de șase luni în prezent. Compania germană Deutsche Bahn și compania franceză SNCF au început să coopereze în 2007, iar de atunci trenurile ICE și TGV circulă între Frankfurt și Paris și între Stuttgart și Paris.

Exit mobile version