- Preţul mediu cerut pentru un apartament vechi cu trei camere din Bucureşti a ajuns în decembrie 2025 la 135.769 de euro, în scădere cu 154 de euro sau -0,1% faţă de noiembrie.
- Pentru prima dată după 2010, toate cele 13 zone monitorizate din Bucureşti au depăşit pragul de 100.000 de euro, o situaţie care nu s-a mai întâmplat din perioada 2008–2009.
- Ritmul anual de creştere s-a temperat uşor faţă de noiembrie, când era de 18,8%, dar rămâne la un nivel ridicat.
Preţul mediu cerut pentru un apartament vechi cu trei camere din Bucureşti a ajuns în decembrie 2025 la 135.769 de euro, în scădere cu 154 de euro, respectiv 0,1% faţă de noiembrie 2025 – prima scădere lunară din ultimele luni. Comparativ cu decembrie 2024, preţurile sunt mai mari cu 20.769 de euro, echivalentul unui avans anual de 18%, potrivit datelor din ZF Index Imobiliar, realizat în parteneriat cu SVN România.
Ritmul anual de creştere s-a temperat uşor faţă de noiembrie, când era de 18,8%, dar rămâne la un nivel ridicat. În ultimele 12 luni, evoluţia anuală a oscilat astfel: 18% în decembrie 2025, 18,8% în noiembrie, 20% în octombrie, 18% în septembrie, 17,2% în august, 16,5% în iulie, 16,7% în iunie, 14,6% în mai, 13,8% în aprilie, 12,7% în martie, 11,4% în februarie, 9,5% în ianuarie 2025 şi 8,6% în decembrie 2024.
Pentru prima dată după 2010, toate cele 13 zone monitorizate din Bucureşti au depăşit pragul de 100.000 de euro pentru un apartament vechi cu trei camere. O astfel de situaţie nu s-a mai întâmplat din perioada de boom imobiliar din 2008–2009. Zona 1 Decembrie, care era ultima sub acest prag în noiembrie, a ajuns la exact 100.000 de euro în decembrie, marcând această bornă istorică pentru piaţa rezidenţială bucureşteană.
