- 49% dintre români ascultă muzică etno/populară.
- Profil ascultători manele: din mediul rural, cel mult 8 clase, între 36-50 de ani.
- Un român din cinci spune că citește cel mult cinci cărți pe an.
Românii consumă cultură pe pâine, dar le e teamă să nu se îngrașe! Barometrul de consum cultural arată și anul ăsta că nu suntem prieteni cu mersul la teatru și la cinema. Doar 1 din 4 români a fost în ultimul an la un spectacol.
Advertisment
Ascultăm, în schimb, muzică. Cea populară și etno e de departe campioană – e preferată de 49% dintre români. Urmează muzica pop românească, muzica rock, muzica pop străină și… manelele.
Pentru prima dată, în sondajul de anul acesta a fost făcut și profilul consumatorilor de manele: majoritatea sunt din mediul rural, au cel mult 8 clase, au între 36 și 50 de ani și un venit sub 2500 de lei. Aceștia nu merg la cinema, la teatru sau la festivaluri, nu citesc cărți, dar se văd des cu prietenii și merg la biserică.
Recomandări
Nici restul românilor nu stau bine cu cititul: într-un an, doar un român din cinci spune că a citit măcar cinci cărți și doar 10% dintre români au citit 12 cărți pe an, adică, una pe lună.
Femeile sunt corigente la capitolul ăsta. Ele citesc mai puțin decât bărbații, pe motiv că nu au timp liber. Un sfert dintre ele folosesc cel mai des ca scuză faptul că au probleme cu vedere sau că nu au ochelari.