- Ziua Internațională a Scrisului de Mână celebrează pe 23 ianuarie, la aniversarea lui John Hancock, importanța unui gest aproape uitat.
- Scrisul de mână este mai mult decât o abilitate; activează circuite neuronale esențiale pentru învățare și memorie.
- Într-o epocă digitală, reevaluăm locul scrisului de mână, redescoperind valoarea sa cognitivă și culturală, dincolo de mitul „morții” sale recente.
Într-o lume tot mai grăbită, dominată de algoritmi și ecrane, data de 23 ianuarie îți celebrează despre scrisul tău: Ziua Internațională a Scrisului de Mână. Nu este o coincidență, ci un omagiu adus lui John Hancock, una dintre figurile emblematice ale Revoluției Americane, a cărui semnătură amplă și elegantă de pe Declarația de Independență a SUA a devenit sinonimă cu actul însuși de a semna.
Ce fel de pledoarie mai poți să ai pentru scrisul de mână azi, când scriem mai mult la tastaturi?
Dincolo de simbolismul unui gest de curaj civic, dacă ne gândim la revoluția americană, această zi ne invită la o reflecție mai profundă: ce înseamnă să scrii de mână în secolul XXI? Ce pierdem, sau ce riscăm să pierdem, atunci când comoditatea tastaturii prevalează asupra lentorii și intimității creionului sau stiloului?
Această interogație, departe de a fi doar o nostalgie romantică, atinge rădăcini profunde în modul în care gândim, învățăm și ne conectăm cu istoria și cu noi înșine. Scriitori ca Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu sau Ana Blandiana mărturisesc și acum faptul că scrisul lor se petrece exclusiv de mână.
Cum convingi pe cineva că scrisul de mână nu e o etapă depășită deja, cum e scrisul pe tăblițe de lut?
Istoricii au arătat că prima mențiune clară despre folosirea alfabetului latin la români îi aparține lui Dimitrie Cantemir, care, în 1714, în Descriptio Moldaviae, notează că, înainte de Conciliul de la Florența, moldovenii foloseau litere latine, asemenea altor popoare de limbă romanică. După sinod, însă, în contextul trecerii mitropolitului Moldovei de partea „papistașilor”, urmașul acestuia, Teoctist, de neam bulgar, dornic să elimine orice urmă de influență catolică și să împiedice tinerii să citească „sofismele papistașilor”, l-ar fi convins pe Alexandru cel Bun să îi izgonească pe disidenți și să înlocuiască alfabetul latin cu cel slavon. Cantemir interpretează acest gest drept un exces de zel și o „barbarie” care a marcat profund evoluția culturală și spirituală a Moldovei.
Acest episod istoric subliniază valoarea profundă a scrisului de mână ca act personal de asumare și curaj, o mărturie fizică a voinței individuale. Deși astăzi avem tendința de a blama tehnologia pentru declinul caligrafiei, asociind scrisul urât cu dependența de ecrane, istoricii ne arată că problema nu este deloc nouă. Profesorul Misha Teramura, specialist în perioada lui Shakespeare, subliniază că „scrisul urât nu este un fenomen nou, ci își are propria istorie de secole.”
În secolele XVI și XVII, o perioadă în care majoritatea documentelor erau produse manual, „cacografia” – „geamănul malefic” al caligrafiei – era o problemă răspândită. Mai mult, în opere precum „Hamlet” a lui Shakespeare, se sugerează că scrisul neglijent putea fi chiar un gest deliberat, o „mișcare de putere” a aristocrației, care se considera prea importantă pentru a scrie frumos, forțând pe ceilalți să depună eforturi pentru a-i descifra gândurile. Astfel, anxietatea modernă legată de deteriorarea scrisului de mână, deși validă, se înscrie într-o tradiție mult mai veche de provocări și atitudini față de această abilitate.
Pe teritoriul României, istoria scrisului coboară în adâncuri neolitice, prin enigmaticile tăblițe de la Tărtăria, considerate de unii cercetători cea mai veche proto-scriere a omenirii. creștinarea, și până la tranziția forțată la latină sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, scrisul a fost un barometru al evoluțiilor culturale și politice. La rândul său, directorul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, a lăsat mărturie primul regulament al instituției, scris chiar de mâna sa în 1908, un exemplu elocvent de conexiune personală cu actul de scriere.