- Catedrala Mântuirii Neamului măsoară peste 130 de metri înălțime și 25.000 de metri pătrați de mozaic
- Catedrala Mântuirii Neamului ar o capacitate de peste 5.000 de persoane
- Catedrala Mântuirii Neamului este cea mai înaltă și cea mai voluminoasă biserică ortodoxă din lume
- Pe 31 mai 2019 Papa Francisc a vizitat Catedrala Mântuirii Neamului
Zece mii de pelerini și oficialități au participat astăzi la sfințirea Catedralei Naționale, cea mai mare biserică ortodoxă din lume. Slujba a fost oficiată de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române. Construcția a durat 15 ani, timp în care s-au conturat 2 tabere: contestatari și susținători.
Avea sau nu România nevoie de un astfel de lăcaș de cult?
Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române: „Catedrala, ca orice lucru valoros de pe lumea asta la români, a fost un fel de Cuiul lui Pepelea. Dacă o facem, pentru unii era foarte bine, pentru alții era rău de tot. Important este faptul că, până la urmă, s-a făcut un proiect pe care îl ducem în spate din 1877-1878 de la Marea Unire, pentru care Eminescu a depus mărturie că e necesar, a rămas așa în suspensie mereu și până la urmă l-am făcut. Din fericire nu l-am făcut în dorul lelii, așa de doi bani, ci l-am făcut cum trebuie. Adică e o construcție monumentală menită să reziste, una, cum ar fi zis cronicarul, pe care nici furul nu va fura, nici vântul nu va strica, pentru că e făcută temenic.
Noi românii am avut în trecut biserici de lemn, mici, de țară și capele de curte care erau de cărămidă și de piatră, dar în general toate modeste și simple. Atunci am fost acuzați că suntem un popor fără istorie, un popor incapabil să facem construcții mari.
Treptat, de-a lungul timpului, ne-am luat în seamă și am făcut și câte o construcție mare. De pildă acum 500 de ani, aproximativ, în 1517, voievodul Neagoe Basarab sfințea Catedrala Episcopală de la Curtea de Argeș, tot în prezența unui Patriarh Ecumenic. Prin urmare, nu suntem chiar nimeni, dacă acum 500 de ani am reușit să avem un asemenea eveniment în Țara Românească.
Mai târziu, Vasile Lupu, până la 1630 și ceva, a făcut Catedrala Trei Ierarhi din Iași, despre care se spune că a fost singura biserică poleită în aur. Nu o fi fost în întregime poleită în aur, dar a fost o minune de arhitectură.
Pe urmă Brâncoveanu, pe urmă alții care au construit câte ceva…Dar țăranul român a construit în general în lemn. Când a venit momentul independenței, oameni mai deștepți decât noi cei de azi, care suntem epigoni, au căzut de acord că e bine să avem o catedrală cum se cade. Și am făcut planul acestei catedrale, care până la urmă, cu toate piedicele, s-a ridicat. Fierește că ea poate să le pară unora ostentativă.
Se pot unii gândi că nu avem destule spitale și am făcut o catedrală. Dar vreau să vă spun că pentru foarte mulți români, la ora actuală, catedrala e ca un spital spiritual. Pentru suflet e un leac catedrala. E bine să ținem seama de acest lucru. Cum niciun om până acum n-a reușit să afle taina lumii și a existenței, credința în Dumnezeu e pentru poporul român una salvatoare și oricât de mult ar râde unii de credința asta, ea e fundamentală. Alți oameni de pe pământ cred în Allah, alții cred în Buddha – fiecare cu credința lui. Oameni fără credință nu există. Cei care spun că nu au niciun fel de credință, mint.
Prin urmare, suntem a doua ortodoxie a lumii, după ortodoxia rusă, care a rupt legăturile practic cu Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, care e conducătorul tuturor ortodocșilor din lume și după ei venim noi.
Biserica ucraineană e ruptă în trei și prin urmare nu poate fi luată în calcul, că nu e canonică. A doua ortodoxie canonică din lume, cu circa 19-20.000 de credincioși, îi număr și pe românii din diasporă, este onorată astăzi să aibă o catedrală cum nu există pe lumea asta.
Arta mozaicului e socotită artă împărătească. Noi n-am avut veleități imperiale până acum, dar acum fiind un popor al secolului 21 în competiție cu alte popoare, am îndrăznit să facem o catedrală poleită cu mozaic – ceea ce reprezintă și un act de curaj și un fel de sfidare la adresa ortodoxiei ruse, dar reprezintă și o chestie de normalitate până la urmă, pentru că o catedrală ortodoxă la români nu e numai un loc de pelerinaj creștin. E și un simbol, cum să vă spun, laic al comunității, al comuniunii, în primul rând al comunității umane și în al doilea rând al comunității noastre de români”.
Mai este poporul român unul profund religios?
Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române: „Din păcate nu pot să constat acest lucru. În adâncul meu nu cred că mai suntem un popor profund religios, cum erau părinții mei, bunicii mei și strămoșii mei și strămoșii noștri. Dar încă, de bine de rău, nu știm ce va fi în viitor, încă ne declarăm creștini și avem frica lui Dumnezeu. Și chiar dacă suntem mai puțin credincioși și nu mergem la biserică în fiecare duminică, atunci când trecem pe lângă un lăcaș de cult, ne facem semnul crucii. Uitați-vă pe stradă, faceți un sondaj și vedeți câți românii își fac semnul crucii. Mulți! Își fac semnul crucii pentru că se gândesc la puterea supremă care ne vine de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Lucian Blaga îl numea pe Dumnezeu „Marele Anonim”. Indiferent cum l-am numit, pentru noi creștinii, El rămâne Dumnezeu, Dominus Deus, Domnul Zeu, care ne veghează. Dacă suntem cuviincioși și buni, ne vechează bine. Lăcașul de cult n-a contat pentru noi până de curând, adică ne-am putut ruga și în ploaie. Dar cu timpul, lăcașul de cult a devenit și un loc de comuniune, de întâlnire.
Gândiți-vă câți români din diaspora nu se întâlnesc la biserică, nu neapărat pentru că îi cheamă Dumnezeu în mintea lor, dar pentru că se întâlnesc unii cu alții, și mai schimbă o vorbă în limba lui Eminescu.
Biserica rămâne un etalon spiritual al poporului român, un loc de comuniune, de întâlnire și, de ce nu, un loc de speranță în viitor, un loc de încredere în viitor. Ori, fără încredere în ceea ce va urma, să știți că nu poate să vină nimic bun nici pentru copiii, nici pentru nepoții noștri.
Catedrala asta e făcută, cum v-am spus, să dureze. Noi vom trece și eu vă garantez că în curând, după ce ea va fi terminată, va deveni nu numai loc de pelerinaj pentru români, dar și pentru străini care vor veni să se închine, să se roage și chiar să o viziteze, chiar dacă nu sunt creștini, ca și cum ar vedea o minune a lumii.
Așa că avem și noi dreptul, noi românii, la asta. Mai bine mai târziu decât niciodată”.
Cum a fost atmosfera la Sfințirea Catedralei?
Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române: „În catedrală, înăuntru, n-aș putea să vă spun câți dintre cei prezenți au simțit fiorul. Sunt convins că unii au simțit fiorul și au venit acolo să se roage și au venit pentru mărire, pentru glorie, pentru mântuire.
Dar când am ieșit afară, în momentul în care s-a terminat ceremonia din interior, mulțimea aceea de oameni care privea cu niște ochi plini de încredere și de speranță la viitor, mulțimea aceea de oameni prezenți în curtea Catedralei m-a încurajat foarte tare. Mi s-a părut că avem nevoie de asemenea momente.
Știți, dacă în viața asta mergem la muncă, venim de la muncă, ne uităm la televizor, ne culcăm, iar o luăm cu munca, iar nu se întâmplă nimic util pentru sufletele noastre… Putem să ne trezim rătăciți…Oricâtă vreme mai avem asemenea locuri, ne mai gândim la mântuire, la Domnul, la salvare, ne mai gândim la păcate pe care, chiar dacă le-am făcut, Dumnezeu ne le poate ierta – nimic nu este pierdut.
Un preot bătrân de demult, când m-am plâns lui – nu la spovedanie – ci așa, vorbind, precum vorbeam cu bunicul meu…m-am plâns lui că am păcătuit și nu știu sigur ce va crede Dumnezeu despre păcatele mele…Și mi-a spus: „tinere, să fii dumneata sănătos, că nu poți dumneata să păcătuiești cât poate Dumnezeu să ierte”.
Adică, fără speranța asta, nu mai suntem buni de nimic. Avem nevoie de această speranță și locul acesta de închinăciune din București, câtă vreme există națiuni și întrecere, concurs între națiuni, câtă vreme popoarele sunt în competiție – și nu trebuie să vă spun eu că sunt în competiție...uitați-vă la Ucraina, uitați-vă la Israel, uitați-vă la China, uitați-vă la India, la Statele Unite – câtă vreme popoarele și națiunile sunt în competiție, credeți-mă că e foarte frumos și foarte important că la București există un asemenea loc spiritual, loc de rugăciune și mai ales un loc de comuniune spirituală“ .