Barack Obama lansează azi cartea în care-şi povesteşte viaţa politică

  • Barack Obama lansează azi cartea în care-şi povesteşte viaţa politică
  • În carte, Obama îţi arată şi ce muzică asculta în momentele cheie de la Casa Albă
  • Beyonce, Frank Sinatra şi Beatles, printre preferaţii fostului preşedinte
  • Soţii Obama câştigă 60 de milioane de dolari de pe urma cărţilor pe care le publică

Obama îşi lansează azi biografia, A Promised Land, şi dezvăluie și care au fost cele mai ascultate piese din timpul mandatelor sale. De la rock, la jazz şi hip-hop, playlistul lui Obama are piese de la Beyonce, Etta James, Bruce Springsteen şi Eminem. Din selecţia muzicală nu putea să lipsească nici Michelle, de la Beatles, dedicată soţiei sale.

„Muzica a jucat mereu un rol important în viaţa mea – mai ales în timpul preşedinţiei. Înaintea dezbaterilor, de exemplu, ascultam ‘Luck Be a Lady’ a lui Sinatra.”


Barack şi Michelle Obama au semnat un contract de publicare în valoare de 60 de milioane de dolari cu Penguin după ce au părăsit Casa Albă.

Cele 768 de pagini din biografia ‘A Promised Land’ descriu începuturile vieţii politice ale lui Barack şi vor avea parte şi de o continuare.

Şi alţi preşedinţi americani au făcut bani frumoşi de pe urma cărţilor publicate după ce au părăsit Casa Albă. Bill Clinton a luat 15 milioane de dolari pentru biografia sa, iar George W. Bush 10 milioane.

Donald Trump este aşteptat să publice şi el o carte despre mandatul său, pentru care ar urma să semneze un contract record de 100 de milioane de dolari.