• Bijuteriile din ceramică au luat locul celor clasice, din aur sau argint
  • Narcisa creează bijuterii din ceramică de la începutul pandemiei
  • Narcisa are un atelier unde fiecare își poate face propriile obiecte din ceramică
  •  Preţurile variază de la 120 de lei până la 400 de lei  

Narcisa Soare este designer de bijuterii din ceramică.  Ea face obiecte din ceramică de 3 ani, însă ideea de a face şi bijuterii, i-a venit în pandemie.  Pe lângă cerceii şi inelele făcute manual, care pot fi cumpărate de la ea, Narcisa are şi un atelier unde fiecare poate învăţa să facă singur propriile obiecte ceramice.

Narcisa Soare, designer de bijuterii: „Pot să înveţe la roata olarului, pot să înveţe să toarne în matriţe, pot să înveţe să modeleze manual. Am foarte mulţi clienţi care şi-au făcut decoraţiuni pentru gard, pentru casă, mozaic, practic un loc foarte mic de unde pot să facă o grămadă de lucruri.

 Narcisa spune că o bijuterie, trece printr-un proces de decupare, pictare şi prin trei arderi la cuptor. Aşa că pentru a crea o bjuterie, Narcisa petrece chiar şi trei săptămâni.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Atelierul Narcisei îi primeşte cu căldură pe toţi cei care vor să-i calce pragul. Mai ales pe cei mici.

Nadia şi Eleni, mamă- fiică, vin des la atelier. Pe lângă activităţile pe care le fac împreună, ele pot să se joace şi cu Herodot, labradorul- mascotă al atelierului.

Eleni : „Pictez nişte globuri, pe care Narcisa o să le pună mai întâi în cupotor după care o să le iau acasă şi o să le pun în brad. ”

Nadia: „Îmi place că pot crea un obiect de la început până la capăt, din cocoloşul de lut şi până la obiectul pe care deja îl pot folosi acasă cu încântare, şi-mi aduc aminte tot procesul prin care a trecut acel obiect.” 

Cei care vor să meargă împreună cu cei dragi în atelierul Narcisei, pot alege să plece acasă cu trei obiecte făcute de ei la roata olarului, pentru 120 de lei, sau pot alege să picteze căni, farfurii, pahare sau platouri deja modelate. Preţurile pornesc de la 40 la 400 de lei, în funcţie de mărimea obiectului.  Bijuteriile costă între 160 şi 340 de lei, însă experienţa din atelier, spune Narcisa, este nepreţuită.

Urmăriți Aleph News pe FacebookTwitterYoutube și Instagram!