- Expoziția „Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși” are loc între 14 și 17 octombrie la Centrul Cultural „Nicolas Salmeron” din Madrid.
- Proiectul recreează lumea culturală în care s-a format Constantin Brâncuși, prin obiecte tradiționale, instalații vizuale și sunet.
- Un mural de aproximativ 80 de metri pătrați va fi inaugurat separat în Arganda del Rey, într-o zonă cu o comunitate românească importantă.
Constantin Brâncuși ajunge la Madrid printr-o expoziție imersivă care nu prezintă operele sculptorului, ci universul cultural al Gorjului în care acesta a crescut și s-a format.
Expoziția „Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși” va fi găzduită între 14 și 17 octombrie de Centrul Cultural „Nicolas Salmeron” din Madrid. Instalația reunește scoarțe oltenești, stâlpi din case tradiționale, o ie gorjenească cu altiță de peste 20 de metri pătrați și un fundal sonor inspirat din muzica veche a zonei.
Proiectul este organizat în anul în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși și 145 de ani de relații diplomatice dintre România și Spania. Organizatorii spun că vor să aducă în fața publicului român și spaniol „lumea care l-a format” pe Brâncuși, înainte ca acesta să devină unul dintre cei mai importanți sculptori ai artei moderne.
Separat, la Centro Integrado de La Poveda din Arganda del Rey va fi inaugurat un mural de aproximativ 80 de metri pătrați, inspirat de ia gorjenească cu altiță. Lucrarea este concepută ca o intervenție permanentă în spațiul urban și ca un instrument de promovare a identității culturale românești în Spania.
Accesul publicului la evenimente este gratuit.