- În UK, 15 muzee naționale păstrează gratuitatea pentru turiști.
- Muzeele gratis aduc în economia britanică peste 1,2 miliarde de euro anual.
- Turiștii plătesc cazare, mâncare, transport și stau mai mult în UK.
- Anul trecut, peste 150 milioane de turiști au vizitat muzeele britanice.
Britanicii schimbă ideea de muzeu. După luni de discuții, accesul în 15 muzee naționale rămâne gratuit pentru vizitatori, scrie BBC. Explicația e simplă: muzeele gratis aduc în economie peste 1,2 miliarde de euro anual.
Asta pentru că turiștii plătesc locuri la hotel, mănâncă în oraș, folosesc transportul local, cumpără suveniruri și sunt dispuși să plătească dacă muzeul organizează evenimente. Practic, muzeul este tratat și ca infrastructură turistică, nu numai ca instituție de cultură.
Taxarea, spune Guvernul britanic, nu ar face decât să descurajeze vizitatorii.
Anul trecut, peste 150 de milioane de turiști au vizitat muzeele britanice. Noi suntem mai modești. Doar 18 milioane de turiști au vizitat muzeele românești.
Dar cea mai mare parte a lor vine de la evenimente precum Noaptea Albă a Muzeelor sau Art Safari.
Cifrele reale de încasări ale muzeelor pur și simplu nu există. Nici la Ministerul Culturii, nici la Institutul Național de Statistică.
La fel cum nu există o statistică a numărului de turiști străini veniți în muzeele noastre.
O estimare, la un preț mediu de 5 euro pentru un bilet, duce la peste 90 de milioane de euro încasați anul trecut din bilete.