Ce citești azi? Poezii with a twist! Creațiile literare generate de A.I. capătă popularitate

E timpul să te obișnuiești: poezia scrisă de inteligența artificială are o primire mai bună decât cea formulată de oameni. Cel puțin asta îți spuneun studiu publicat de platforma Nature.

Ce îți arată studiul despre succesul poeziei scrise de A.I.?

Studiul realizat de Brian Porter și Edouard Machery de la departamentul de istorie și filosofie a științei de la Universitatea Pittsburgh și-a propus să arate dacă un cititor obișnuit reușește să distingă între poemele generate de inteligența artificială și cele scrise de autori cunoscuți. Doar 46% dintre răspunsuri au reușit să identifice corect autorul uman. Și asta nu a fost tot. Majoritatea celor chestionați au considerat că poeziile generate de Inteligența artificială se remarcă prin ritm și frumusețe față de cele umane. Ba mai mult, claritatea și impactul emoțional, dar și temele și ideile exprimate de inteligența artificială sunt considerate mai aproape de gustul participanților. Poemele scrise de oameni s-au dovedit prea complexe și greu de interpretat.

Ce autori A.I. de poezie să citești ca să fii la zi cu ce se scrie azi?

Chiar aceasta e întrebarea care ar putea lămuri multe în domeniu. Pentru că este aproape un deceniu de când exercițiul acesta are loc în favoarea inteligenței artificiale. În 2013, poetul australian Oscar Schwartz a creat platforma ”Bot or not”. Pentru ce? Aici, oricine putea să voteze dacă un poem este scris de computer sau de un autor uman. Încă de atunci răspunsurile celor chestionați au arătat că formulările poetice generate de A.I. tind să fie mai ușor considerate cele reale. Și totuși nici acum nu există niciun autor A.I. care să se fi impus într-un mod relevant pentru poezia de azi. Asta pentru că atunci când judeci poezia și o integrezi între lucrurile care te interesează niciodată nu vorbești despre un text fără un autor.

Exit mobile version