Ce scrie The Guardian despre noul film al lui Radu Jude, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”

Sursa: Profimedia
  • Ieri, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, a avut loc premiera mondială a lungmetrajului „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” al lui Radu Jude.
  • Filmul, care reprezintă singurul lungmetraj românesc din cadrul competiției cinematografice, s-a bucurat de aprecierea criticilor.
  • The Guardian numește filmul „o palmă adresată plictiselii, ipocriziei și oricărui lucru meschin și răutăcios”.

Noul film al lui Radu Jude, „cu titlul lui bizar și voit neelegant”, este o „provocare ce frizează absurdul sau o ruptură obsesiv-compulsivă, precum fotografia în care apare dadaistul Benjamin Péret insultând un preot pe stradă”, scrie The Guardian.

„Este un film despre furia și frustrarea României, și poate a noastră, a tuturor, din cauza pandemiei de Covid și despre suspiciunea noastră latentă că nefericirea umană obișnuită va continua să existe chiar și când boala va fi eradicată”, scrie criticul de film Peter Bradshaw.

Filmul, caracterizat de un umor sumbru, este împărțit în trei părți: în prima, o profesoară hărțuită, Emi (Katia Pascariu), este arătată plimbându-se prin București făcând cumpărături și diverse treburi, în mijlocul unor oameni care poartă cu toții măști, mai mult sau mai puțin riguros, și care sunt foarte irascibili unii cu alții.

Emi însăși este deosebit de stresată: s-a cerut să fie demisă din postul de învățătoare după ce un videoclip cu conținut sexual explicit, în care ea apare împreună cu partenerul ei, a fost postat, fără permisiunea ei, pe internet. De altfel, cu acest videoclip și începe filmul.

În a doua parte, Jude suspendă narațiunea convențională pentru a ne oferi un dicționar de termeni, în 26 de secțiuni alfabetice, care acoperă o serie de subiecte, atât din trecut, cât și actuale, însoțite de maxime și apoftegme de la Todorov, Benjamin sau Woolf.

Povestea lui Emi revine în cea de a treia parte a filmului. Are loc un proces-spectacol al lui Emi, afară, într-o curte (evident, din cauza regulilor de distanțare socială) în cadrul căruia părinții vor vota dacă învățătoarea ar trebui sau nu să fie concediată.

Mesajul din spatele cadrelor cu clădiri în ruină

Acest eveniment se transformă într-un sinistru festival al misoginiei, al rasismului și al ipocriziei. Emi trebuie să-și convingă cumva acuzatorii că persoana care a încărcat videoclipul pe internet fără știrea ei este cea vinovată, și nu ea. Izbucnesc confruntări fizice, iar directorul le cere tuturor în mod implorator să „păstreze distanța socială” la care ei replică batjocoritor: „A, așa cum a făcut-o ea în videoclip?”

În scena de deschidere, camera se îndepărtează de Emi, filmând obiecte irelevante. Se pare că observă cu uimire tot ce există în jurul ei: afișe rupte, lucruri aruncate pe străzi, clădiri în ruină.

Detaliile se îngrămădesc brusc pe ecran, ca și cum camera în sine ar suferi o criză, observând brusc, pentru prima oară, toată dezordinea fără sens care ne înconjoară pe toți, tot timpul. La fel ca și noi, camera înregistrează detalii până la saturație.

Partea de mijloc a tripticului, secțiunea de dicționar static, este o întrerupere bizară, care pare să încerce să ne spună ceva: iată toți factorii determinanți, care au condus la calvarul lui Emi, toate forțele istoriei și ale ideologiei. Și apoi urmează procesul straniu al lui Emi.

Filmul este o palmă adresată plictiselii, ipocriziei și oricărui lucru meschin și răutăcios.