• La 1 decembrie 1918 a fost proclamată și o altă uniune.
  • În urma primului Război Mondial, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor lua ființă odată cu România.
  • Bogdan Nicolae, de la Monitorul Apărării, spune ce energie a dezlănțuit atentatul reușit la adresa Arhiducelui Franz Ferdinand.

În 28 iunie 1914, în inima slavilor de la sud, în Iugoslavia, la Sarajevo, s-a întâmplat un atentat. Franz Ferdinand, moștenitorul tronului a murit și odată cu acest atentat a izbucnit și suita de declarații de război între Austria, Ungaria și celelalte puteri.

A fost o descătușare pentru toate popoarele din zonă, nu doar sârbii, croații, slovenii și-au cerut drepturile la vremea respectivă, dar și celelalte națiuni din Imperiul Austro-Ungar.

S-au unit în decembrie 1918, la fel ca și România.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Cât a durat uniunea care s-a născut odată cu România

Bogdan Nicolae: „Regatul a durat puțin până la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost dezmembrat în 1943 și în 1945. După al Doilea Război Mondial s-a recompus sub forma unei Federații de Republici Socialiste, cumva nealiniate. Au fost la jumătatea influenței vestice și la jumătatea influenței sovietice, așa cum Churchill și Stalin au hotărât în octombrie 1944, la Moscova”.