• Geta Brătescu, născută pe 4 mai 1926, în Ploieşti, este considerată una dintre cele mai semnificative personalităţi în arta contemporană est-europeană.
  • Artista a decedat în 2018, la vârsta de 92 de ani, în anul în care a fost decorată de Preşedinţie cu Ordinul Naţional „Steaua României”.

Doodle-ul de astăzi celebrează 95 de ani de la naşterea Getei Brătescu.

Geta Brătescu, născută în 1926, în Ploieşti, într-o familie de farmacişti, este considerată una dintre cele mai semnificative personalităţi în arta contemporană est-europeană. Aceasta a realizat lucrări de grafică, gravură, desen şi colaj textil, tapiserie, obiect, actiune, fotografie, foto-instalaţie, film.

Geta Brătescu a studiat la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, în perioada 1945 – 1949, avându-i ca profesori, printre alţii, pe George Călinescu şi Tudor Vianu, apoi la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, între anii 1969 – 1971.

Recomandări

NOU COD PENTRU SCHENGEN
CE FAC ELEVII ÎN SĂPTĂMÂNA VERDE
NE-A SALVAT VACCINUL?
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE

În anul 1946 debutează la Salonul Oficial de Alb-Negru, Sala Dalles, Bucureşti, cu un desen în cărbune, iar un an mai târziu a organizat prima expoziţie personală la galeria Căminul Artei din Bucureşti, un spaţiu coordonat de criticul de artă Ionel Jianu.

Cu o carieră impresionantă, de peste 60 de ani, Geta Brătescu s-a bucurat de apreciere în rândul publicului şi al specialiştilor din domeniul artelor în întreaga lume.

Opera sa artistică include lucrări de grafică, desen, colaj, fotografie şi ilustraţie de carte. Lucrările sale au fost expuse la Galerie im Taxispalais în Innsbruck, Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, A Foundation din Liverpool, Index Foundation din Stockholm, e-Flux New York, Istanbul Biennale, MACBA Barcelona, Mumok Vienna, Kalmar Museum din Suedia, Galerie Barbara Weiss din Berlin, Museum of Modern Art (MoMA) din New York.

Pavilionul României de la Bienala Internaţională de Artă de la Veneţia din 2017, care a găzduit proiectul „Apariţii” al artistei Geta Brătescu, a fost unul dintre cele mai admirate şi s-a bucurat de articole elogioase în presa internaţională. De asemenea, o expoziţie a marii artiste a fost organizată în 2017 la Muzeul de Arte Frumoase din Gent, Belgia. Expoziţia „An Atelier of One’s Own” a fost deschisă până la jumătatea lunii ianuarie 2018, aceasta fiind prima retrospectivă din Belgia consacrată Getei Brătescu.

Artista a primit în 2008 titlul de Doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, pentru contribuţia sa remarcabilă la dezvoltarea artei româneşti contemporane.

De asemenea, chiar în anul în care a murit, în ianuarie 2018, Geta Brătescu a fost decorată de Preşedinţie cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer.