• Sentinţa din dosarul Colectiv „se execută şi nu se discută”, spune premierul Nicolae Ciucă.
  • El spune că faptul că România nu are un spital de mari arşi se înscrie „în lipsa de realizări pe care ţara noastră le are”, iar pacienţii cu arsuri sunt trataţi, în continuare, în alte ţări.
  • Nu pot promite un spital de arşi într-un an sau doi”, a spus Ciucă.

În urmă cu puțin timp, au fost făcute publice sentințele din dosarul „Colectiv”. Pedepsele însumează 100 de ani, iar Piedone a primit patru ani cu executare. Acesta s-a predat în urmă cu puțin timp.

„Decizia a fost luată joi de instanţă şi este o decizie care trebuie respectată. Se execută şi nu se discută. Faptul că astăzi nu avem un spital de mari arşi se înscrie, practic, în lipsa de realizări pe care ţara noastră le are, nu numai în spitalul de mari arşi, ci şi în celelalte proiecte pe care noi am gândit că trebuie înfăptuite în dezvoltarea sistemului medical”, spune Nicolae Ciucă.

Potrivit lui Ciucă, sunt două elemente fundamentale pentru continuarea dezvoltării României.

Dezvoltarea sistemului de educaţie şi dezvoltarea sistemului sănitar, astfel încât să putem să asigurăm sănătatea cetăţenilor noştri. Până în acest moment, este cât se poate de uşor de realizat că nu am făcut paşi importanţi către obiectivul de realizare a spitalelor. Au fost promise şi opt spitale, de la opt au rămas trei.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL
AL TREILEA AUR PENTRU POPOVICI

Am discutat într-o şedinţă de guvern – e obligatoriu la nivelul Ministerului Sănătăţii să se înfiinţeze acea agenţie de dezvoltare a infrastructurii spitaliceşti. Faptul că nu avem un spital de arşi… În acest moment, cazurile grave şi când avem un număr de persoane care suferă astfel de accidente, ei sunt trataţi în alte ţări. Nu pot promite un spital de arşi într-un an sau doi”, conchide Ciucă.