- Germania nazistă ar fi câștigat al Doilea Război Mondial.
- Nu am fi sărbătorit pacea și armonia dintre popoarele Europei, iar Oda Bucuriei, a lui Beethoven, ar fi fost redusă la tăcere.
- Anumite teorii susțin că Statele Unite ale Americii ar fi rezistat înfrângerii în Al Doilea Război Mondial.
Imaginează-ți cum ar arăta Europa azi, 9 mai, dacă Germania nazistă ar fi câștigat al Doilea Război Mondial. Nu am fi sărbătorit pacea și armonia dintre popoarele Europei, iar Oda Bucuriei, a lui Beethoven, ar fi fost redusă la tăcere de marșurile hitleriste. O astfel de scenă ai văzut în celebrul serial „Omul din Castelul Înalt”.
Din fericire, serialul făcut după cartea lui Philip K Dick este o ficțiune, dar ne poate servi drept lecție de istorie alternativă.
Ce s-ar fi întâmplat dacă aliații pierdeau războiul?
Scenele apocaliptice din serialul de succes făcut în 2015 ne arată un univers al anilor 60, în care zvastica este peste tot, în America, Europa, într-o lume împărțită între Germania lui Hitler și Japonia, cu un popor american convertit la nazism și cu o rezistență minoritară, condusă de Juliana Crain, care este jucată de minunata Alexa Davalos.
Autorul cărții „Omul din Castelul Înalt” vrea să ne pună o oglindă în față. Serialul este o lecție de istorie alternativă extrem de valoroasă pentru cei care simt astfel de simpatii. Lumea condusă de un fascism victorios devine controlată și militarizată, biserica este înlocuită cu temple de partid, iar toate fanteziile naziste sunt puse în practică.
Hitleriștii reușesc să extermine aproape total evreii și minoritățile persecutate de doctrina ariană, nu există un sistem sanitar public, iar bolnavii sunt sacrificați. Totul se schimbă atunci când familia nazistului șef John Smith, jucat de actorul Rufus Sewell, este lovită de o boală incurabilă și acesta își pierde propriul copil.
Anumite teorii susțin că Statele Unite ale Americii ar fi rezistat înfrângerii în Al Doilea Război Mondial, dar Europa ar intrat total sub stăpânirea nazistă, cu un regim oficial susținut prin Gestapo și cu o cultură subterană inspirată de valorile americane. După câteva decenii sângeroase, dominația nazistă în Europa s-ar fi năruit la fel cum s-a întâmplat în realitate cu Uniunea Sovietică din cauza eșecului economic și social al regimului.
Citește și